Exclusiv Alegeri 2025: „90% din primarii din toată țara au scos doar 20% pentru un candidat”. Cum au fost învinși aleșii locali de social media

Elena Crângașu Data actualizării: Data publicării:
votanti la urne
Credit foto: Guliver/Getty Images

Campaniile au devenit foarte diferite față de cum le știam. Dacă primarii erau numiți „locomotivele” alegerilor până acum, trenul este pus în mișcare, mai nou, de rețelele sociale. Modalitatea clasică de marketing electoral în teren a trecut în online, iar primarii încep să fie înlocuiți de internauți.

Un exemplu recent care ne arată cum a scăzut puterea primarilor este campania din 2025 pentru prezidențiale. Cu peste 3.000 de primari în spate, partidele tradiționale, PSD, PNL și UDMR, nu au avut puterea de a-și duce candidatul, pe Crin Antonescu, în turul al doilea. Primarii contează din ce în ce mai puțin, fiindcă nu mai au aceeași capacitate de convingere, a explicat pentru Digi24.ro Răzvan Petri, politolog și cofondator Politica la Minut.

„Dacă ne gândim, cele trei partide au aproximativ 90% din primarii din toată țara, dar împreună au reușit să scoată doar 20% pentru un candidat. Deci există un ecart foarte mare între cât ar fi putut să scoată și cât cât au scos la vot, de fapt, primarii. De ce se întâmplă asta? Pentru că în ziua de astăzi, a scăzut foarte mult puterea de convingere a primarilor, din două motive: în primul rând, chiar schimbarea de la vot în două tururi la vot într-un singur tur a afectat puterea primarilor, pentru că înainte, dacă primarii trebuiau să obțină în al doilea tur o majoritate de voturi, adică să se ducă către mult mai mulți votanți, puteau să creeze relații personale cu oamenii și trebuiau să facă coaliții mai largi. Astăzi, pot să câștige doar dintr-un tur cu 20-30%, nu mai trebuie să aibă această bază electorală puternică în comunitate. Și în al doilea rând, faptul că astăzi, comunicarea cu candidații, cu partidele este neintermediată, pentru că se poate face prin Tiktok, prin Instagram, prin Facebook. Nu mai trebuie să asculți neapărat de primar, care înainte, într-adevăr, îți spunea cu cine să votezi, se ducea la căminul cultural și vorbea cu sătenii, le spunea ce să facă, iar sătenii, de frică, pentru că primarul controla resursele locale, ajutoare sociale, apă, căldură și așa mai departe, vota cu cine trebuie, dar astăzi au observat că nu mai trebuie să aibă un intermediator, fiindcă unii candidați vorbesc direct cu ei pe Tiktok. Și iată că astfel, contează mai puțin puterea lor de convingere.”

Mai mult decât atât, situația este diferită la alegerile prezidențiale. La locale și parlamentare, primarii au un interes mai mare, fiindcă este vorba de propulsarea propriului partid la guvernare, prin care au un acces mare la fonduri pentru comunitățile lor. La prezidențiale, în schimb, votul este personalizat, iar intenția de a mobiliza scade în rândul aleșilor locali, mai spune politologul.

Ultimele runde de alegeri sunt dovada că de acum, bătăliile electorale se vor duce, în mare parte, pe rețelele sociale, mai explică Răzvan Petri.

„Partidele au descoperit că trebuie să facem lucruri și în digital”

Pentru a înțelege și mai bine fenomenul, am discutat cu Cristian China Birta, profesor de digital market. Acesta argumentează că momentul Călin Georgescu a fost definitoriu pentru modalitatea de campanie online. Partidele și-au dat seama că au nevoie de un produs pe care să-l vândă și au mutat strategia din teritoriu pe rețele. Unora le-a reușit, altora nu prea.

„Până la urmă, ca să punem lucrurile în contextul corect, un candidat este un produs, un produs care trebuie cumpărat, adică votat de un anumit public. Cum ajungi la publicul acela? Prin marketing. În primul și în primul rând, o campanie electorală este o campanie de marketing, înainte de orice. Vizibil se putea observa ce se întâmpla înainte de momentul Călin Georgescu raportat la după. După acel moment, am văzut o întreagă nebunie din partea tuturor candidaților, mai puțin din partea lui George Simion, care el deja învățase joaca asta. (...) Dacă până atunci, până la momentul Georgescu, partidele erau obișnuite cu modalitatea clasică de marketing electoral, de marketing politic, acum au descoperit că trebuie să facem lucruri și în digital... nu se întâmplă peste noapte. Trebuie să ai un produs pe care îl creezi pentru digital, trebuie să te simți în regulă, trebuie să fii tu natural în zona asta de de social media ca să poți să te vinzi cu adevărat ca produs. Și după cum am văzut, unii dintre candidați poți dați ca exemple de așa nu pentru modul în care arată în zona de digital marketing. Pentru că nu au avut timpul natural, organic să se obișnuiască și ei și organizațiile lor cu această modalitate de a face marketing.”

Noua realitate a campaniilor transpune și „bătăliile” de pe vremuri în mediul digital. „Băieții cu bidineaua” care lipeau afișele peste cele ale contracandidaților s-au transformat în „boți și postaci”, mai daugă China Birta.

În final, rețeta perfectă pentru o campanie de succes este un produs bine definit în online, anume candidatul, dar care să nu uite de interacțiunea la firul ierbii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cu cât timp înainte de pensionare ar trebui verificată vechimea în muncă
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Programul de guvernare anunță indexarea pensiilor plus un pachet de ajutoare pentru pensionari în 2027
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro