Alegeri prezidențiale 2025. Sesizare depusă la BEC în cazul campaniei murdare în beneficiul lui Victor Ponta

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ALEGERI 2025 - VICTOR PONTA - DEPUNERE CANDIDATURA -
Alegeri prezidențiale 2025. Reclamație la BEC în cazul campaniei murdare în beneficiul lui Victor Ponta / Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rețeaua de pagini de pe Facebook, despre care Digi24.ro a arătat aici că face parte dintr-o companie murdară în beneficiul candidatului independent Victor Ponta, a fost reclamată la Biroul Electoral Central. Organizația Expert Forum arată, în sesizarea depusă la BEC, că promovarea acestor pagini s-ar fi făcut „cu încălcarea normelor legale privind publicitatea politică”.

Digi24.ro a arătat aici cum funcționează o rețea de patru pagini de Facebook în care au fost investiți zeci de mii de euro pentru promovare.

Analiza Digi24.ro indica faptul că această rețea are legături cu campania candidatului independent Victor Ponta.

Cele patru pagini de Facebook rulează încă de la începutul anului atacuri la adresa contracandidaților lui Ponta - Nicușor Dan, Crin Antonescu și George Simion. 

Organizația Expert Forum a făcut în paralel o analiză independentă în care a arătat că aceste pagini „au promovat reclame în cuantum de aproape 400 de mii de lei în ultimele 90 de zile, iar o parte dintre ele au continuat promovarea și după 4 aprilie (n.r. Începutul campaniei electorale)”.

Postările acestor pagini „ar putea fi încadrate în definiția publicității politice și posibil să fi fost promovate cu încălcarea normelor legale privind publicitatea politică”, subliniază Expert Forum în plângerea depusă la BEC.

CITEȘTE ȘI: Sfaturile autorităților - Cum putem depista dezinformările în timpul campaniei electorale

Campanie murdară în beneficiul lui Victor Ponta

Digi24.ro a scris aici că Victor Ponta a investit aproximativ 70.000 de euro în promovarea postărilor de pe rețelele de socializare ce aparțin de Meta (Facebook și Instagram).

Pe lângă contul lui oficial, există o altă pagină denumită „România pe primul loc” (poartă numele sloganului cu care Victor Ponta candidează), creată în luna ianuarie, și în care s-au băgat 162.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro) pentru a promova postări cu candidatul independent. 

După ce Digi24.ro le-a solicitat lui Victor Ponta și reprezentanților campaniei acestuia un punct de vedere, pagina respectivă a fost ștearsă. 

Pentru a înțelege legătura dintre această pagină de Facebook și alte pagini care propagă știri false sau atacuri la adresa contracandidaților, e important de menționat următorul lucru:

Pentru reclamele politice din Uniunea Europeană, Meta obligă paginile să furnizeze datele (printre care număr de telefon, mail, site și adresă) celor care au plătit pentru promovare.

Care sunt paginile reclamate

Pentru reclamele paginii „România pe primul loc” (cea ștearsă între timp) a fost introdus un număr de telefon (pe care nu îl vom publica, din rațiuni ce țin de protecția datelor cu caracter personal).

Același număr de telefon apărea, la momentul publicării articolului inițial, în datele introduse pentru reclamele care rulează pe paginile: Toți pentru unul, România în focus, Diaspora Conectată și Pulsul României.

Cele patru pagini se concentrează mai degrabă pe atacuri la adresa lui Nicușor Dan, însă există atacuri și la adresa lui George Simion sau Crin Antonescu. Postările de pe cele patru pagini sunt, de cele mai multe ori, identice. 

În total, au fost cheltuiți cel puțin 126.000 de lei (adică aproximativ 30.000 de euro) pentru promovarea postărilor. 

„Cred că ați găsit greșit. Nu am altă pagină decât cea oficială. Eu gestionez doar paginile mele oficiale. Nu cunosc altceva”, a fost reacția lui Victor Ponta pentru Digi24.ro, furnizată înainte ca pagina „România pe primul loc” să fie ștearsă. 

Pe lângă aceste patru pagini identificate de Digi24.ro, Expert Forum a mai reclamat la BEC alte trei pagini: „Prostănaca”, „Fluxdestiri” și „Scorul de știri”.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani