Alegeri prezidențiale 2025. Validarea primului tur, în Monitorul Oficial. Campania pentru turul 2 se încheie în 17 mai, la ora 7.00

Data actualizării: Data publicării:
Calendar alegeri prezidențiale 2025. Foto Shutterstock
Alegeri prezidențiale 2025. Foto Shutterstock

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a început vineri, 9 mai şi se încheie în 17 mai, la ora 7.00 , anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) după ce Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin. AEP amnteşte competitorilor electorali că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.

ACTUALIZARE 16.09 Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a început vineri, imediat după validarea de către Curtea Constituţională a României a rezultatului primului tur de scrutin şi publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial.

Știrea inițială: „Având în vedere că vineri, 9 mai a.c., începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte, integre şi transparente, care să răspundă aşteptărilor democratice ale cetăţenilor. De la începerea campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, respectiv 9 mai a.c. (data validării şi aducerii la cunoştinţă publică a rezultatului primului tur de scrutin de către Curtea Constituţională a României), şi până la încheierea acesteia, în data de 17 mai a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de publicitate politică (materiale de propagandă electorală), precum afişele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broşurile, pliantele şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

Competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment şi care nu respectă regulile premise de legislaţia în vigoare”, este mesajul AEP, citat de News.ro.

Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.

În acelaşi timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaţilor, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.

Ca element de noutate în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2025, indiferent de mijlocul de distribuire, inclusiv prin intermediul programelor de radio şi de televiziune, precum şi al serviciilor media audiovizuale la cerere, pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, materialele publicitare politice distribuite de actorii politici trebuie să conţină următoarele informaţii (eticheta):

  • a) o indicaţie privind faptul că reprezintă un material publicitar politic;
  • b) candidatul sau formaţiunea politică la cererea căreia sau în numele căreia este pregătit, plasat, promovat, publicat, distribuit sau difuzat materialul publicitar politic, respectiv numele şi adresa de e-mail, precum şi adresa poştală a candidatului, atunci când aceasta este dezvăluită public de către acesta, sau adresa sediului, în cazul formaţiunilor politice;
  • c) o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-ţintă sau de distribuire a materialelor publicitare, în sensul art.3 pct.11 şi 12 din Regulamentul (UE)2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică, atunci când este cazul;
  • d) o menţiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • e) după caz, o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau al unei promovări electorale plătite;
  • f) codul unic de identificare a mandatarului financiar înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă.

Regulile de etichetare a materialelor publicitare politice (materialelor de propagandă electorală) au fost stabilite prin Hotărârea AEP nr. 9/2025, care clarifică modul de promovare, distribuire, publicare sau editare a materialelor publicitare politice utilizate în campania electorală la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.

Plângerile cu privire la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari se adresează Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC). Modelul orientativ al plângerii, lista platformelor online foarte mari conform prevederilor Regulamentului (UE) 2024/900, precum şi lista birourilor electorale competente să soluţioneze plângerile cu privire la campania electorală, altele decât cele care vizează platformele online foarte mari, pot fi regăsite în Anexele Deciziei BEC nr. 54D/26.03.2025, disponibile la următorul link: https://prezidentiale2025.bec.ro/decizii-in-aplicarea-unitara-a-prevederilor-legii/.

Mai multe informaţii despre procesul electoral şi regulile de desfăşurare a campaniei electorale pot fi consultate pe paginile web ale Autorităţii Electorale Permanente, www.roaep.ro şi www.finantarepartide.ro, dar şi pe paginile de social media ale instituţiei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Cât a ajuns pensia medie, pensia de invaliditate și pensia de urmaș? Casa de Pensii anunță: „Unele au scăzut!”
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”