Augustin Zegrean, despre candidatura lui Călin Georgescu: CCR nu va compara în niciun caz cu situaţia Dianei Şoşoacă

Data actualizării: Data publicării:
augustin zegrean
Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean crede că, dacă pe masa CCR va ajunge dosarul de candidatură la preşedinţie al lui Călin Georgescu, membrii Curţii nu se vor uita dacă acesta coincide cu dosarul Dianei Şoşoacă, potrivit News.ro.

„BEC se uită mai întâi să vadă dacă respectivul candidat îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida. Adică să fie cetăţean român, să fi împlinit 35 de ani, să nu fie pus sub interdicţie, să nu fie alienat sau debil mintal, să nu facă parte din instituţii ai căror membri nu pot face politică, (Armata, judecătorii șamd) şi să nu fie condamnat pentru o infracţiune care îi anulează dreptul de a candida şi de a fi ales. BEC verifică, în primul rând, pe lângă multe alte lucruri, semnăturile depuse de candidaţi, pentru că de multe ori au fost probleme cu semnăturile. Semnează acolo mulţi, am avut situaţii când au semnat şi morţii din cimitire”, a spus vineri, la Antena 3, fostul judecător CCR.

Potrivit acestuia, decizia BEC poate fi contestată la Curtea Constituţională, care hotărăşte dacă îndeplineşte sau nu condiţiile legale pentru a candida şi apoi validează sau invalidează propunerea de candidatură.

Referindu-se la posibila decizie a CCR în privinţa candidaturii lui Georgescu, Zegrean a afirmat că hotîrârea judecătorilor va depinde de documentele depus acolo şi de „ce scrie cel care face contestaţia”.

„Este în funcţie de ce depune el acolo şi de ce va scrie cel care va face contestaţia. Membrii CCR nu se vor uita dacă coincide cu dosarul doamnei Şoşoacă, în niciun caz nu vor face asta, nu vor compara cele două situaţii, ci se vor limita la documentele existente în dosar. (...) Dacă va contesta cineva candidatura, ei (n. red. - membrii CCR) vor verifica toate condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi candidat la prezidenţiale. (...) CCR se uită la documente. Declaraţiile pe care le face (n. red - Călin Georgescu, în spaţiul public) nu cred că îl pot opri de la a candida, pentru că nu Curtea Constituţională îl face preşedinte, îl fac preşedinte voturile poporului. Deci alegerile se câştigă la urne, nu la justiţie, am mai spus asta de atâtea ori”, a afirmat Augustin Zegrean.

Călin Georgescu a anunţat că vineri, la ora 16.00, îşi va depune candidatura la Preşedinţia României, ca independent.

Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat, în 26 februarie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu. Infracţiunile care i se impută candidatului la funcţia supremă în stat sunt: instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată; comunicarea de informaţii false; fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere); iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...