AUR, după întâlnirea cu reprezentanții MAE, MAI și AEP. Partidul susține că în Republica Moldova continuă turismul electoral

Data actualizării: Data publicării:
vot alegeri prezidentiale
Foto: Shutterstock

O delegație a AUR a avut întâlniri, sâmbătă, cu reprezentanții ai Ministerul Afacerilor Interne, ai Ministerului de Externe și ai Autorității Electorale Permanente. Partidul condus de George Simion, candidat în turul al doilea al alegerilor, susține că vrea să prevină fraudarea votului, în special în diaspora. După întrevedere, liderul deputaților AUR Mihai Enache a anunțat că a transmis instituțiilor că problemele cu votul în Republica Moldova continuă, unde s-ar implica în continuare partidele politice de acolo „în favoarea unui anume candidat”, iar turismul electoral continuă, susține el.

ACTUALIZARE 13.38  „Am atras atenția asupra dorinței noastre ca toate aceste instituții să depună toată eforturile necesare, în așa fel încât situația care se va refleca în urma votului să fie corectă până la ultimul vot. Am adus la cunoștință tuturor instituțiilor problemele care continuă în Republica Moldova în ceea ce privește implicarea partidelor politice din Republica Moldova și a instituțiilor publice din Republica Moldova în favoarea unui anume candidat, continuarea turismului electoral ce se desfășoară inclusiv cu mașini ale instituțiilor publice din Republica Moldova.

Facem din nou un apel la conducătorii Republicii Moldova de a lăsa poporul român să se exprime liber, inclusiv frați nostri moldoveni de peste Prut care trebuie lăsați să voteze când vor ei, cum vor ei și când vor ei, fără a mai fi presați, șantajați sau obligați să meargă în grupuri cu șefii lor, cu diverși organizatori de grupuri de votanți. Trebuie să punem stop și am solicitat MAE, MAI și AEP măsuri ferme pentru a stopa acest fenomen ce se desfășoară în Republica Moldova”, a declarat Mihai Enache, sâmbătă la sediul MAI, după întâlnirea cu reprezentații instituților responsabile de desfășurarea alegerilor.

„Facem apel la alte entități străine, cum ar fi ambasada Franței de a nu se implica în alegerile libere care trebuie să se desfășoare în România”, a mai spus deputatul AUR.

Mihai Enache a vorbit și despre faptul că a adus „la cunoștinta instituțiilor și alte sesizări pe care le-am primit de la colegii noștri care își desfășoară activitatea în secții și în afara secțiilor și am solicitat măsuri sporite de prevenire a unui turism electoral ce se desfășoară și azi și s-a desfășurat și ieri”.

„Sunt grupuri de turiști, toți cu cărți de identitate electronice nou eliberate, care merg în grupuri, în special în Italia și în Spania să voteze. Foarte mulți din zona Clujului, acolo unde s-au eliberat prima dată în România aceste cărți de identitate. De asemenea, le-am solicitat colegilor de la MAI atenție sporită mâine în ceea ce privește turismul electoral intern care se va desfășura, după cum avem noi informații, de anumite societăți comerciale care au fost presate de niște factori pe care autoritățile trebuie să le dezvăluie, la un moment dat, să își ducă muncitorii să voteze și să le controleze votul”, a conchis el.

Știrea inițială O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a fost primită vineri, 16 mai, de conducerea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), după ce partidul care îl susține în turul al doilea pe George Simion a acuzat „posibile fraude electorale”.

După întâlnirea de vineri, reprezentanții STS au dat asigurări pentru „buna desfășurare” a procesului electoral, iar Ministerul de Interne a subliniat că „nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul electoral”. Ministerul de Externe acuză că mesajele AUR reprezintă „încercări grave și flagrante de manipulare a alegerilor”.

Deși procesul de votare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale abia abia începuse vineri în diaspora, AUR și George Simion deja induc ideea în spațiul public că ar exista „fraude electorale”, în special în Republica Moldova.  George Simion îi cerea Maiei Sandu „să oprească turismul electoral din R. Moldova”, potrivit unei postări pe Facebook.

Din delegația partidului care va participa la întrevederile de azi fac parte liderul deputaților AUR Mihai Enache,  europarlamentarul AUR, avocata Maria-Georgiana Teodorescu, Avocata Silvia Uscov, deputata AUR Ramona Lovin, europarlamentarul AUR Adrian Axinia și senatorul AUR, juristul Laurențiu Plăeșu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro