Ce planuri au Lasconi, Antonescu și Dan pentru Ciolacu dacă ajung la Cotroceni

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu. Foto: gov.ro

Crin Antonescu a afirmat, luni seară, în dezbaterea de la Digi24, că nu este preocupat să îl demită pe Marcel Ciolacu dacă va ajunge preşedinte al ţării, în timp ce Nicuşor Dan şi Elena Lasconi au spus că se impune schimbarea primului-ministru.

Candidaţii au fost întrebaţi dacă l-ar schimba pe premierul Marcel Ciolacu în cazul în care ar ajunge la Cotroceni.

Crin Antonescu a afirmat că România se află într-o situaţie economică grea, cu o inflaţie mare şi cu un deficit ridicat, dar că preşedintele nu are dreptul constituţional să îl schimbe pe premier.

„Cine vă spune că îl menţine sau îl demite pe premierul în exerciţiu Marcel Ciolacu, sau altul dacă ar fi fost, ori nu cunoaşte Constituţia ori minte. Preşedintele nu are dreptul constituţional nici de a-l menţine, nici de a-l demite pe primul-ministru. Dacă devin preşedinte este evident că, având în spate forţa votului popular, mă voi aşeza la masă cu guvernul în funcţie şi vom discuta ce este de făcut în faţa acestei crize. Dacă vom putea face aceste lucruri bine, dacă nu atunci vom vedea atunci. În prima zi când ajung în Palatul Cotroceni nu asta e prima mea măsură, prima mea măsură este să discut cu guvernul care sunt problemele şi cum mergem mai departe împreună”, a declarat Crin Antonescu.

La rândul său, candidatul independent Nicuşor Dan a precizat că dacă va ajunge el preşedinte atunci înseamnă că românii nu mai au încredere în Marcel Ciolacu şi că acesta ar trebui să facă un pas în spate.

„În prima zi de mandat la primăria Capitalei am fost într-o situaţie identică. Primăria avea o datorie de treisferturi din bugetul ei anual. Asta a fost prima discuţie cu echipa de la Primăria Capitalei. Ăsta va fi primul lucru pe care îl voi face, respectiv situaţia financiară a României. Dacă românii vor vota preşedinte pe Nicuşor Dan, înseamnă că ei nu mai au încredere într-un sistem politic coordonat de Marcel Ciolacu. Şi atunci este obligatorie o discuţie cu Ciolacu, cu liderii partidelor pro-occidentale din Parlament pentru a răspunde aşteptărilor românilor. Îmi doresc ca Marcel Ciolacu să facă gestul de onoare”, a afirmat Nicuşor Dan.

La rândul ei, Elena Lasconi a declarat că, dacă va fi aleasă preşedinte, atunci Marcel Ciolacu nu va mai rămâne la Palatul Victoria.

„Marcel Ciolacu nu va mai fi premierul României cu mine preşedinte. Categoric nu va mai fi premier. A dus ţara în gard. Vorbim la televizor, este o telenovelă electorală. Problemele noastre sunt mari, sunt lucruri dificile şi nimeni nu vorbeşte despre ele”, a precizat Elena Lasconi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Noutăți la pensie 2026. Ce bonusuri iau pensionarii anul acesta? Cu cât a crescut ajutorul de înmormântare?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme