Crin Antonescu a dat o declarație la Securitate despre un prieten. CNSAS: „Nu se poate reține calitatea de colaborator” DOCUMENT

Data actualizării: Data publicării:
ALEGERI 2025
Foto: Crin Antonesccu / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Crin Antonescu figurează în documentele fostei Securități cu o declarație pe care a dat-o despre un fost coleg profesor, reiese dintr-o adeverință publicată pe 15 aprilie de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. CNSAS subliniază, însă, că lui Antonescu „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al securității, în sensul legii”.

ACTUALIZARE Crin Antonescu a organizat o conferință de presă în care a explicat circumstanțele în care a ajuns să dea declarații la Securitate. 

„Nu am furnizat Securității informații care să dăuneze cuiva, ba, mai mult, l-am acoperit pe colegul meu. Desfid orice încercare de a asigura asupra mea vreo bănuială. Categoric cred ca am tot dreptul să nu permit niciu fel de suspiciune, nicio calomnie”, a spus Crin Antonescu.

„Îl cunosc pe omul respectiv, sunt prieten de copilărie, am spus că știu că pleacă în Bulgaria. Am spus ca nu știu dacă vrea să emigreze.”

Știrea inițială

CNSAS verifică, înainte de fiecare rundă de alegeri, dacă cei care au intrat în cursa electorală au colaborat cu fosta Securitate, serviciul secret de informații prin care regimul comunist menținea controlul asupra populației, de multe ori prin metode brutale. 

CNSAS a dat încă din 2005 o decizie de „neapartenență și necolaborare cu Securitatea” în cazul lui Crin Antonescu.

Însă în 2025 a fost analizată o Notă de constatare întocmită de Direcția de Specialitate din cadrul CNSAS, din care reiese că numele lui Antonescu se regăsește „în cadrul cercetării informative inițiate de Securitate asupra domnului C.Ș., precum și a anturajului acestuia”.

Documentul CNSAS poate fi consultat integral aici:

CNSAS Adeverinta Crin Antonescu

Crin Antonescu, potrivit CNSAS, este titularul adeverinței „profesor de istorie la Școala generală Niculiței și prieten apropiat cu C.Ș.”, a fost convocat de Securitate și a dat o declarație pe 13.01.1988 (olografă, semnată cu numele real). 

CNSAS subliniază în acest context că „persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este colaborator al Securității”.

CITEȘTE ȘI: Crin Antonescu vânează încă o dată, după ani de pauză, un loc în prim-planul politicii românești

Instituția a mai subliniat că nu există alte documente sau informații în ceea ce privește relația cu organele de Securitate în cazul lui Crin Antonescu, astfel că „nu poate reține calitatea de colaborator al Securității”. 

CNSAS a mai subliniat că „nu au rezultat documente sau informații privind apartenența la structurile fostului Minister de Interne, în calitate de ofițer sau subofițer de Securitate sau Miliție”.

Adeverința poate fi consultată în integralitate aici. Crin Antonescu poate contesta adeverința în termen de 48 de ore. 

Digi24.ro a cerut un punct de vedere de la candidatul PSD-PNL-UDMR Crin Antonescu, însă acesta nu a răspuns până la ora publicării acestui articol. A fost anunțată, însă, o conferință de presă pentru ora 18:00. 

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme