Elena Lasconi a anunțat pe cine votează în turul doi

Data actualizării: Data publicării:
VOT_CRIN_ELENA_LASCONI_002_POOL_INQUAM_Photos_Malina_Norocea
Elena Lasconi, la urne. Sursa foto: Inquam Photos/Mălina_Norocea

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, cui îi va da votul în turul doi al alegerilor prezidențiale de duminică. „Nu am să le dau numele, dar știu că sunteți inteligenți”, a scris Elena Lasconi.

„Duminică voi face exact ce am făcut de la Revoluție și până în prezent: voi vota. Voi vota cu speranța că România va rămâne pe drumul european.

Personal, consider că absența de la vot sau anularea buletinului de vot nu îmi oferă legitimitatea de a avea un cuvânt de spus în felul în care este condusă țara.

Cu cine votez? O să fiu foarte sinceră, adică exact așa cum mă știți. Nu am să le dau numele, ca să nu am surpriza ca această postare să dispară de aici, dar știu că sunteți inteligenți”, arată Elena Lasconi în mesajul ei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ea a prezentat ce îi diferențiază pe candidați și a indicat că îl va vota pe „candidatul faptelor și al drumului proeuropean”.

„Sunt multe de spus pro și contra, dar cei doi se detașează mult unul de celălalt prin FAPTE.

Unul dintre candidați a fost parlamentar aproape cinci ani și nu a făcut nimic pentru țară. Înainte de viața de parlamentar nu s-a omorât cu munca. În plus, are interdicție de intrare în două țări vecine. E oportunist de profesie. S-a lipit de imaginea unui fost candidat pentru transfer de voturi și a reușit. Aș putea spune că e abil, dar ar fi un compliment, pentru că nu a făcut asta pentru binele public, ci pentru propriul interes.

Celălalt candidat a fost activ în societatea civilă și în calitate de primar a livrat fapte. Unele controversate, altele bune pentru comunitate. Așa că, anul acesta voi vota pentru candidatul faptelor și al drumului proeuropean cu gândul și speranța că se va înconjura de profesioniști incontestabili pentru binele României, pentru prezentul și viitorul nostru, al copiilor noștri. Și dacă eu îl pot vota cu sufletul împăcat, sper ca și voi să o faceți”, a mai precizat Elena Lasconi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”