Elena Lasconi vrea numiri „live” la Curtea Constituțională: Aș scoate merele stricate din justiție

Data actualizării: Data publicării:
DEZBATERE_TVR_008_INQUAM_Photos_George_Calin
Elena Lasconi / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, marţi, că susţine reformarea Curţii Constituţionale astfel încât numirile judecătorilor în această instituţie să fie făcute „live”, iar cei numiţi să nu aibă carnet de partid şi să fie profesionişti, menţionând şi că doreşte să scoată „merele stricate” din justiţie.

„Măsura cea mai drastică, dragi români, o puteţi face voi pe data de 4, prin vot, să nu îi mai vedem pe cei care au fost la butoane în această ţară şi care atunci când au avut puterea au călcat în picioare instituţiile statului”, a afirmat Elena Lasconi, întrebată, la dezbaterea „Un preşedinte pentru România”, organizată de Televiziunea Română la Palatul Cotroceni, care ar fi măsura cea mai drastică pe care ar fi dispusă să o ia în numele luptei anticorupţie.

Ea a spus că susţine reformarea Curţii Constituţionale, menţionând că numirile judecătorilor de la CCR trebuie să fie făcute „live”.

„După cum ştiţi, preşedintele poate numi trei judecători la Curtea Constituţională. În acest mandat de cinci ani, eu voi putea schimba în iunie anul acesta, la sfârşitul lui iunie, şi în 2028 un judecător şi voi arăta, voi da exemplu de cum ar trebui să fie făcute numirile la Curtea Constituţională, adică live, audienţe live şi aş face apel şi la Parlament să facă acelaşi lucru pentru ceilalţi şase. Aş cere ca aceia care sunt numiţi de mine să nu fi avut niciodată treabă cu partidul, cu un partid, să aibă carnet de partid şi să fie foarte buni profesionişti”, a spus Lasconi.

Ea a mai arătat că ar scoate „merele stricate” din justiţie şi „va da drumul” concursurilor pentru ocuparea posturilor.

„Aş scoate merele stricate din justiţie, pentru că nu este normal ce se întâmplă. Avem doar magistraţi imaculaţi. Eu ştiu că majoritatea sunt în regulă. Mai mult decât atât, ţin foarte mult să dăm drumul la concursuri, pentru ca oamenii să poată să finalizeze procesele într-un timp mai scurt”, a adăugat Elena Lasconi.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner, nuntă de poveste în Sicilia. Elton John le-a oferit un moment de neuitat
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Bani în plus la pensie. Ce vor trebui să facă angajatorii înainte să îți depui dosarul de pensie
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani