Video George Simion a plecat în Polonia, la mitingul candidatului naționalist la președinție Karol Nawrocki. Donald Tusk: „Rusia se bucură”

Data actualizării: Data publicării:
Gq2XmbMWQAAjl1X
Karol Nawrocki și George Simion, Foto: X.com / Karol Nawrocki

George Simion a plecat marți la Varșovia, imediat după dezbaterea electorală care a avut loc la Camera de Comerț, pentru a participa la mitingul lui Karol Nawrocki, candidat la președinția Poloniei, susținut de principalul partid de opoziție naționalist Lege și Justiție. Premierul polonez Donald Tusk a reacționat și a spus că „Rusia se bucură” pentru că Nawrocki și George Simion sunt pe aceeași scenă, cu cinci zile înainte de scrutinurile prezidențiale din Polonia și România.

George Simion publică o poză mai veche cu Donald Tusk și Vladimir Putin: „În această fotografie este omul lui Putin”

ACTUALIZARE 22.27 George Simion a postat un clip de la mitingul din Polonia la care a participat, marți pe contul său de Facebook, însoțit de mesajul: „Alianțele se bazează pe respect. Am fost alături de viitorul președinte al Poloniei pentru a-l susține”.

Pe rețeaua X, candidatul AUR la alegerile prezidențiale a publicat o poză mai veche cu Donald Tusk și Vladimir Putin și a scris: „În această fotografie este omul lui Putin din Polonia. Întreaga Europă știe asta. Nimeni nu mai crede minciunile și ipocrizia ta, Donald!”.

tusk putin
Foto: George Simion rețeaua X

Știrea inițială „Rusia se bucură. Nawrocki și omologul său pro-rus din România, George Simion, pe aceeași scenă, cu cinci zile înainte de alegerile prezidențiale din Polonia și România. Totul este clar”, a scris Donald Tusk, marți pe rețeaua X.

Imagini de la miting cu cei doi pe scenă au fost apărut pe contul de YouTube al lui Karol Nawrocki. Primul tur a alegerilor pentru președinția Poloniei are loc tot pe 18 mai, data la care în România se desfășoară turul al doilea al prezidențialelor.  

Pe 2 mai, Karol Nawrocki, candidatul susținut de principalul partid de opoziție naționalist din Polonia, Lege și Justiție (PiS), s-a întâlnit cu Donald Trump în Biroul Oval, a anunțat Casa Albă. Polonezul a participat la „Ziua Națională a Rugăciunii”, organizată la Casa Albă. Ulterior, Donald Trump i-a transmis lui Karol Nawrocki că  „după toată ziua petrecută acolo, pot spune că administrația americană știe ce se întâmplă în Polonia”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și:

ANALIZĂ Alegeri prezidențiale în Polonia. Primar al Varșoviei și omul lui Donald Tusk, Rafał Trzaskowski conduce în preferințele electoratului

Marți seară George Simion trebuia să participe la o dezbatere electorală cu Nicușor Dan, la postul de televiziune Antena 3 CNN, însă candidatul AUR la prezidențiale se află în Polonia. Acesta a lipsit și de la dezbaterea electorală de luni seară difuzată de Digi24. În schimb, liderul AUR i-a înregistrat pe jurnaliștii Digi24, pe ascuns, în timp ce discutau în biroul său de la Senat despre formatul dezbaterii televizate, și a postat clipul pe contul său de Facebook. A doua zi, Simion a șters postarea respectivă, ca ulterior, spre seară să publice din nou clipul.

George Simion a participat, marți la o Camera de Comerț, la o dezbatere electorală, de la care a plecat relativ repede. El a coborât în fugă pe scări și nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor.

La dezbaterea electorală de la Camera de Comerț, George Simion a spus că orice creştere de taxe reprezintă recesiune, iar munca trebuie să fie încurajată, nu supraimpozitată. Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a mai subliniat că românii trebuie să fie mândri de ce au realizat în 1800, în 1900, prin construirea Transfăgărășanului, deoarece asta înseamnă suveranitate şi independenţă naţională, nu izolaționism.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”