Nicuşor Dan: România nu îşi permite să vorbească de alegeri anticipate și despre Călin Georgescu prim-ministru

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Congresul BNS, unde a participat şi contracandidatul său, George Simion, că România nu îşi permite să vorbească de alegeri anticipate şi nici de Călin Georgescu prim-ministru. El subliniază de asemenea că România nu îşi permite să vorbească împotriva investitorilor străini.

„Putem să vorbim foarte, foarte multe lucruri, să promitem fiecare dintre noi multe. Ceea ce ne deosebeşte este aventura. România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta. România nu-şi permite să vorbească momentul ăsta de alegeri anticipate. România nu-şi permite să vorbească momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări teritoriale în Ucraina. România nu-şi permite în momentul ăsta să vorbească împotriva investitorilor străini, să spună că o să-i acceptăm numai pe ăia pe care îi vrem noi. România nu-şi permite în momentul ăsta să vorbească de naţionalizare”, a afirmat Nicuşor Dan, al căru discurs a urmat celui susţinut de Simion, potrivit News.ro.

El a precizat că România are nevoie să fie ancorată în economia globală.

„România are nevoie să fie ancorată în economia europeană, în economia globală şi, bineînţeles, că statul român trebuie să sprijine capitalul românesc, statul român trebuie să sprijine agricultura românească, statul român trebuie să facă prin schemele lui de dezvoltare, să facă România competitivă pe piaţa globală prezentă şi viitoare statul român trebuie să stimuleze inteligenţa artificială, de exemplu, pentru că acolo va fi bătălia”, a mai transmis Nicuşor Dan.

El a adăugat că în România este corupţie, se cheltuie enorm, iar aceste lucruri trebuie corectate în mod înţelept.

„Da, este corupţie în România, bineînţeles. Este o uriaşă corupţie în România şi votul românilor de acum trei zile o dovedeşte. În România nu s-au luat destui bani europeni. În România este o uriaşă evaziune fiscală, care afectează capitalul românesc, firmele româneşti. Da, în România sunt companii de stat la care managementul este plin de politruci. Aşa este. În România se cheltuieşte enorm. Statul aruncă cu bani şi de acolo vine inflaţie şi de acolo vine factura pentru români. Da, toate astea se întâmplă şi toate astea trebuie corectate. Numai că trebuie corectate într-un mod înţelept nu cum ne arată indicatorii şi bursa şi cursul leului încrederea investitorilor faţă de ce poate să fie România peste două săptămâni”, a mai explicat Nicuşor Dan.

El a mai declarat că ura nu trebuie să fie cea care dezbină societatea.

„Şi mai este un lucru foarte important. Bineînţeles că în România este corupţie. Bineînţeles că în România am avut o clasă politică care şi-a bătut joc de cetăţeni. Da, toate astea sunt adevărate. Numai că răspunsul la această situaţie de fapt nu trebuie să fie ura care dezbină societatea. Răspunsul la această situaţie, de fapt trebuie să fie justiţia care să-i pedepsească pe cei care au greşit faţă de români. Ăsta este răspunsul unei societăţi democratice şi ancorate în Europa”, a mai afirmat Nicuşor Dan, la congresul BNS.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți...
Newsweek
În ce ordine intră joi pensia pe card în funcție de banca unde ai contul? Care pensionari pot lua mai puțin?
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Moment nostalgic la Super Bowl 2026. Justin Bieber și Ludacris s-au îmbrățișat pe scenă, la 16 ani de la...