Live

Actorul Mihai Bendeac, pozitiv la coronavirus: „Eram absolut normal, în decurs de 5 minute aveam toate simptomele”

17.05.2020

Mihai Bendeac a dezvăluit duminică dimineață că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Actorul a făcut dezvăluirea în timpul unei emisiuni filmate în condiţii speciale, de acasă. Întreaga familie a acestuia a avut de suferit: mama, tatăl, fratele, unchiul şi mătuşa, relatează Mediafax.

Mihai Bendeac a precizat că s-a îmbolnăvit atunci când a participat la înmormântarea bunicului său. Preotul care a oficiat slujba era infectat cu noul coronavirus.

La scurt timp, atât Bendeac, cât şi restul familiei sale au început să aibă simptome. Cei mai afecaţi au fost unchiul şi mătuşa care au ajuns la spital.

Mihai Bendeac a dezvăluit şi cum s-a manifestat boala: s-a simţit rău două zile.

„Ce m-a frapat pe mine e că eram absolut normal, iar în decurs de cinci minute aveam toate simptomele”, a declarat actorul.

Acesta a mai declarat că a avut dureri musculare, stare de oboseală accentuată şi a rămas fără gust şi miros. Mama şi tatăl actorului au pătimit timp de 8-9 zile.

Pentru că filmările show-urilor TV care implică prezenţa unui public numeros au fost oprite în această perioadă, Mihai Bendeac a fost în izolare, astfel că nu s-a ştiut despre starea sa. Actorul a trecut cu bine peste această încercare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Digi Sport

Are aproximativ 700 de milioane de euro și a decis să achite funeraliile lui George Floyd. ”Probabil se va supăra!”

Te-ar putea interesa și:

Gabriela Firea: Proiectul de testare al MS, „o improvizaţie românească”. Nu este nici jumătate ştiinţific faţă de cel al PMB

Nicușor Dan, despre testarea bucureștenilor: Ce se întâmplă acum e o risipă de bani. Nu aș fi testat la întâmplare

Suedia înregistrează 65 de noi decese din cauza COVID-19, deși părea că epidemia a intrat sub control

Nelu Tătaru: Trebuie să ne gândim la un pact pe sănătate. Avem nevoie de profesionişti, peticim în acest moment cu propuneri