Live

Dezvăluiri: O campanie pe TikTok plătită de PNL l-ar fi promovat, de fapt, pe Călin Georgescu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Călin Georgescu / Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost plătită din banii Partidului Național Liberal”, dezvăluie site-ul Snoop.ro. Au fost folosiți influenceri, care ulterior au ajuns să folosească sloganurile care l-au promovat pe Călin Georgescu, mecanismul fiind descris și de publicația Gândul.

Site-ul de investigații Snoop a aflat că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că „acțiunea de campanie «Echilibru și Verticalitate», de pe pe TikTok, a fost plătită din banii Partidului Național Liberal”.

Mai exact, PNL a plătit firma Kensington Communication pentru o realiza o campanie de promovare. Kenstington a cooptat apoi 130 de influenceri de pe platforma Fame Up, aplicația unde pot fi plătiți creatorii de continut de pe TikTok pentru a promova anumite mesaje.

Inițial, campania gândită de Kensington, respectiv plătită de PNL, avea ca hashtag „echilibrusiseriozitate”, însă acesta a fost schimbat în „echilibrusiverticalitate”, hashtagul folosit pentru a-l promova pe Călin Gerogescu. Schimbarea, susține firma Kesington Communication pentru sursa citată, a fost făcută fără „implicarea noastră”.

Documentele CSAT au arătat însă că întreaga campanie #EchilibrușiVerticalitate a fost creată pentru Călin Georgescu, fiind identică cu campania „frate pentru frate” derulată de Rusia în Ucraina.

Reprezentanții companiei Kensginton, care e deținută de Răzvan Săndulescu și Cătălin Dumitru, au recunoscut pentru Snoop că a fost o campanie plătită de PNL, însă susțin că a fost „o serie de brief-uri, destinate unor campanii de conștientizare a opiniei publice”.

Firma angajată de PNL susține i s-a schimbat numele campaniei, fără voia sa sau a partidului. „Forma generată de Kensington Communication a suportat unele modificări, care nu aparțin echipei noastre și nici nu avem cunoștință să fi fost solicitate de către reprezentanți ai partidului”.

Informații despre această campanie au fost publicate și de Gândul, care a scris, pentru prima oară, despre campania „Echilibru și Verticalitate”, relatând cum este pregătită promovarea unuia dintre candidați.

„Potrivit surselor Gândul, toată această desfășurare impresionantă de forțe ar fi doar „fundația” pe care va fi construită trambulina necesară promovării intense, la momentul potrivit, bine ales de cei care se află în culisele scenariului îngrijorător, a unuia dintre cei 14 candidați la Președinția României”, scria Gândul, pe 12 noiembrie, înainte de alegerile prezidențiale, care s-au încheiat cu clasarea lui Călin Georgescu pe locul 1.

A doua zi, Gândul a dezvăluit și că Kensington Communication SRL a plătit către platforma de influenceri FameUp peste jumătate de milion de lei, iar PNL către Kensintgon suma de 1.017.098 RON.

Kensington Communication: „Nu am făcut și nu ni s-a cerut vreo campanie pentru Călin Georgescu”

În urma publicării articolului, Kensington Communication a ținut să precizeze că „toate briefurile furnizate către FameUp au fost făcute pentru o campanie de combatere a extremismului și încurajarea valorilor euroatlantice” și că „nu a făcut și nu ni s-a cerut vreo campanie pentru Călin Georgescu.”

Totodată, compania transmite și că nu a avut vreo relație cu influencerii de pe platforma de promovare, amintind că hashtagul propus a fost #echilibrusiseriozitate, nefiind folosit hashtagul #echilibrusiverticalitate.

„Dacă campania a fost clonată sau deturnată în favoarea unui candidat sau altul, cerem organelor abilitate să verifice și să ia măsurile legale care se impun”, transmite compania.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Scandal de proporții: și-a prins iubitul cu altă femeie, a chemat poliția, iar imaginile au făcut înconjurul lumii

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum au ajuns primării mici din țară să aibă datorii de milioane la stat: „La rectificare ne dădeau bani” / „S-a mărit prețul gunoiului”

Raluca Turcan: Plângerea CSM împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu e o acţiune de intimidare în afara rolului constituţional

Legea Nordis a fost scoasă de la sertar și dezbătută în ședința Camerei Deputaților. Când ar putea fi adoptată

Grindeanu îi cere lui Bolojan să-l revoce de la conducerea ARF pe liberalul implicat în dosarul milionarului din Vaslui

Partenerii noștri