Live

S-a aflat cine este bărbatul care a „pictat” o declarație de dragoste pe o stâncă de pe Transfăgărășan. Anunțul polițiștilor

Data actualizării: Data publicării:
Inima pentru „Anna” pictată pe o stâncă din Transfăgărășan a provocat indignare și apeluri la sancționarea autorului. Foto: Toma Cristian/ Facebook

Bărbatul devenit celebru pe internet după ce a „pictat” cu spray graffiti o inimă pe o stâncă de pe Transfăgărășam, în mijlocul căreia a scris numele „ANNA”, a fost identificat. Este un bucureştean în vârstă de 55 de ani şi riscă o amendă de până la 6.000 de lei.

„În continuarea verificărilor efectuate în cazul sesizat la data de 5 august 2026, privind intervenţia unui bărbat asupra unor formaţiuni stâncoase din zona Transfăgărăşan, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au identificat persoana bănuită de comiterea faptei”, informează vineri IPJ Argeş, citat de News.ro.

Potrivit unor surse citate de agenția de presă, bărbatul are 55 de ani şi este din Bucureşti.

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Argeş sunt cei care vor dispune măsurile legale faţă de acesta, având în vedere natura faptei şi prevederile legale.

Conform legislaţiei, el riscă o amendă contravenţională cuprinsă între 3.000 şi 6.000 de lei.

Bărbatul a fost filmat în timp ce desenează cu un spray de graffiti, pe o stâncă de pe Transfăgărăşan, o declaraţie de dragoste unei femei numite Anna. Imaginile publicate de reprezentanţii Salvamont au stârnit un val de reacţii dezaprobatoare pe internet. De la „Anna ţine-ţi prostul acasă!", până la mesaje prin care bărbatul este catalogat folosind expresii deloc măgulitoare, cei care au comentat au cerut instituţiilor abilitate sancţionarea acestuia.

Joi, poliţiştii şi comisarii de mediu din judeţul Argeş au anunţat că fac verificări pentru identificarea bărbatului filmat pe Transfăgărăşan şi că vor lua „măsurile legale care se impun” în urma actului de vandalism.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia luată de Rinat Akhmetov, după ce Alexandra Pascal și-a pierdut un picior în urma unui atac cu rachete rusești

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șase turiști străini aflați într-o stare avansată de epuizare, recuperați de salvamontiști în apropiere de Transfăgărășan

Mai multe desene graffiti, inclusiv „inima ANNA”, curățate de pe Transfăgărășan

Ce riscă bărbatul care a vandalizat o stâncă de pe Transfăgărășan în semn de iubire față de „Anna”

„Anna, ţine-ţi prostul acasă!”. Val de reacții după ce un bărbat a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă de pe Transfăgărășan

Partenerii noștri