Live

Coreea de Nord a prezentat în premieră imagini cu noua sa rachetă hipersonică

Data actualizării: Data publicării:
Liderul nord-coreean a vizitat o expoziţie a celor mai moderne rachete ale regimului de la Phenian. Foto: Profimedia Images

Televiziunea din Coreea de Nord a prezentat în premieră imagini cu rachetele cele mai avansate ale acestei ţări, inclusiv ultimul model de rachetă hipersonică. Noile arme ale regimului de la Phenian au fost prezentate luni la o expoziţie de armament la care a participat liderul nord-coreean, Kim Jong Un, informează EFE, preluată de Agerpres.

În imagini au fost văzute, printre altele, Colosul lui Kim, cea mai mare rachetă intercontinentală din arsenalul nord-coreean, Hwasong-16, şi noua rachetă hipersonică testată pentru prima dată cu câteva săptămâni în urmă.

Hwasong-16 (sau Hwasong-17 cum era prezentată pe monitoare) a fost expusă pe enorma sa platformă mobilă de lansare constituită dintr-un transportator cu 11 osii.

Imaginile difuzate de postul de stat KCTV au arătat din diferite unghiuri şi Hwasong-8, noua rachetă hipersonică, cunoscută până în prezent doar dintr-o fotografie.

Conform The Drive, racheta hipesonică nord-coreeană e similară cu modelul chinez DF-17. Rachetele hipersonice sunt mult mai rapide decât rachetele convenţionale, balistice sau de croazieră. De asemenea, sunt mult mai dificil de detectat şi de interceptat de către sistemele de apărare antirachetă din prezent.

Experţii militari sud-coreeni susţin că modelul de rachetă hipersonică al Phenianului se află însă într-o fază incipientă de dezvoltare şi că va mai dura mult timp până când această armă va fi operaţională.

Pe lângă alte rachete de ultimă generaţie (Hwasong-15, KN-23, KN-24 şi KN-25), a fost prezentată şi o rachetă din familia Pukguksong (care funcţionează cu combustibil solid, ceea ce o face mult mai uşor de desfăşurat şi lansat), ce nu a fost văzută până în prezent şi al cărei nume este necunoscut.

La expoziţie au venit Kim Jong Un şi sora sa Kim Yo Jong, precum şi membri ai biroului politic şi figuri-cheie ale programului de înarmare nord-coreean. Pe lângă expoziţia de rachete, liderii nord-coreeni au asistat la un spectacol aerian şi la o demonstraţie de luptă a trupelor, care a inclus scene în care militarii spărgeau plăci de beton cu capul.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este reparată într-un șantier din China (Reuters)

Reportaj Digi24 lângă Coreea de Nord. Zona demilitarizată e împânzită de militari, mine antipersonal și tuneluri subterane

Coreea de Nord va construi „o putere militară copleşitoare”. Sora dictatorului avertizează: „În regiune e o agitație periculoasă”

Îngrijorări după o vizită rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran. Analist: „Merită o mare atenţie”

Partenerii noștri