Live

Volodimir Zelenski și Keir Starmer au semnat un acord istoric de coproducție militară între Ucraina și Regatul Unit

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski și Keir Starmer se salută în fața reședinței de pe Downing Street, în cadrul vizitei oficiale a președintelui ucrainean la Londra. Foto. Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul britanic Keir Starmer au semnat luni, la Londra, un acord de coproducție în domeniul apărării, primul de acest fel între Ucraina și Marea Britanie. Inițiativa vine în contextul consolidării cooperării militare împotriva agresiunii ruse, relatează Reuters.

Cei doi lideri au anunțat acordul în grădina reședinței lui Starmer de pe Downing Street, unde s-au întâlnit și cu militari ucraineni care se antrenează în Marea Britanie.

„Sunt foarte mândru că, în această după-amiază, putem anunța un acord de coproducție militară industrială – primul de acest fel între Ucraina și Regatul Unit – care va reprezenta un pas uriaș înainte în contribuția pe care o putem continua”, a declarat Starmer.

Zelenski a menționat că acest acord va contribui la consolidarea ambelor națiuni.

Vorbind alături de Starmer, președintele ucrainean a mulțumit Marii Britanii pentru sprijinul oferit în războiul împotriva Rusiei.

Tot în această zi, Zelenski s-a întâlnit și cu regele Charles la Castelul Windsor, aceasta fiind a treia întâlnire din acest an între cei doi, și cel mai recent gest de susținere al regelui și al Marii Britanii față de Ucraina.

Liderul ucrainean s-a întâlnit, de asemenea, cu președinții celor două camere ale Parlamentului.

Vizita președintelui ucrainean la Londra are loc cu o zi înaintea reuniunii liderilor NATO de la Haga, unde va începe un summit de două zile, axat pe creșterea cheltuielilor pentru apărare. Deși a fost invitat, președintele ucrainean nu va lua parte la principalele sesiuni de discuții.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristi Chivu a dat declarația serii, după ce a fost întrebat pe cine susține la Cupa Mondială: ”Sunt pe primul loc”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă lansată de Zelenski: Rusia ar pregăti un atac major cu racheta hipersonică Oreșnik. Unde ar urma să lovească

Un zbor EasyJet din Egipt către Marea Britanie a aterizat de urgență la Roma după ce un pasager a dezvăluit ce are în bagaj

Ungaria pune o condiție Ucrainei înainte de a discuta despre aderarea la Uniunea Europeană

Republica Moldova, lovită de furtuni. Trenurile și rețeaua electrică au fost grav afectate. Cum intervine România

Partenerii noștri