Negociatorii Uniunii Europene au ajuns la un compromis privind reforma drepturilor pasagerilor aerieni, menținând în mare parte actualele reguli privind compensațiile pentru zborurile întârziate și...
Donald Trump rămâne nemulțumit de poziția unor state membre NATO care au refuzat să ofere sprijin operațiunilor americane împotriva Iranului, a declarat ambasadorul SUA pe lângă Uniunea Europeană...
Liderii Uniunii Europene reuniți vineri la summitul UE–Balcanii de Vest de la Tivat, în Muntenegru, au transmis un mesaj comun privind necesitatea accelerării extinderii blocului comunitar...
Actorul britanic Anthony Head, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din serialele „Buffy, spaima vampirilor”, „Ted Lasso”, „Merlin” și „Little Britain”, a murit la vârsta de 72 de ani, relatează...
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, în timpul vizitei sale în Muntenegru, unde participă la Summitul UE - Balcanii de Vest, că scopul legii salarizării unitare nu a fost creșterea salariilor...
Concertele „Freedom 250”, organizate sub egida președintelui Donald Trump pentru marcarea a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite, au fost anulate după retragerea aproape tuturor artiștilor...
Președintele Nicușor Dan a declarat că incidentul produs în Portul Constanța a implicat patru drone marine ucrainene care au ieșit de sub control în urma unor acțiuni de război electronic atribuite...
Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) propune sancționarea a patru companii chineze pe care le acuză că sprijină războiul Rusiei împotriva Ucrainei prin furnizarea de componente pentru drone...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia „mâine” livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream 2 care nu a fost avariată în exploziile din 2022...
Rusia se pregătește să folosească instituțiile juridice internaționale ca instrument de presiune și influență împotriva statelor occidentale, inclusiv prin acțiuni în justiție menite să promoveze...
Școlile și liceele din Italia vor fi obligate să obțină acordul părinților înainte de a le preda educație sexuală elevilor cu vârsta de cel puțin 11 ani, potrivit unei legi adoptate de Parlamentul de...
Un militar sârb din cadrul misiunii ONU de menținere a păcii în Liban (UNIFIL) a murit, iar alți doi au fost răniți după ce baza lor din sud-estul țării a fost lovită de bombardamente. ONU a...
Partidul Social Democrat (PSD) este dispus să poarte discuții cu premierul desemnat, Eugen Tomac, în vederea formării unei majorități parlamentare care să susțină viitorul Guvern, a anunțat joi...
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, aflată joi la Chișinău, s-a declarat optimistă că Republica Moldova va reuși să finalizeze până în 2028 negocierile de aderare la Uniunea Europeană...
Polonia va introduce restricții temporare de trafic aerian în partea de est a țării, de-a lungul frontierelor cu Ucraina și Belarus, potrivit unui anunț al Agenției Poloneze pentru Servicii de...
Secretarul pentru Securitate Internă, Markwayne Mullin, a declarat că autoritățile sunt încă „puțin în urmă” în combaterea amenințărilor reprezentate de drone, deși toate stadioanele Cupei Mondiale...
Ucraina s-a angajat să restabilească deplin drepturile educaţionale, lingvistice, culturale şi politice ale minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia, dar chiar şi în aceste condiţii Ungaria nu...
Secretarul de stat american Marco Rubio a respins în Congres acuzațiile privind starea cognitivă a președintelui Donald Trump, după ce un congresman democrat a prezentat imagini video în care liderul...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de zbor cu şi fără pilot şi de nave militare cu care vor contribui la planurile de...
Digi România va dezvolta pentru stat, prin programul european SAFE, o platformă integrată de securitate cibernetică ce va utiliza intensiv inteligența artificială, în baza unui contract de 196 de...
Câteva mii de persoane au protestat pentru a doua seară consecutiv în capitala Albaniei împotriva unui proiect turistic de lux atribuit lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri „o nouă eră pentru Ungaria şi Europa noastră”, la primirea la Palatul Elysee a noului prim-ministru ungar, Peter Magyar, care a propus „o...
Lia Olguța Vasilescu (PSD) a comentat posibilitatea ca Eugen Tomac să fie desemnat premier, afirmând că liderul PMP este „o persoană cu bun-simț”, dar că orice decizie privind susținerea unui...
Miniştrii statelor membre ale Uniunii Europene discută în această săptămână prelungirea protecţiei temporare acordate celor peste 4 milioane de refugiaţi ucraineni aflaţi în blocul comunitar, însă...
Rusia va elimina sexologia din lista specializărilor medicale şi va introduce, din această toamnă, o nouă competenţă medicală, cea de „medic pentru longevitate sănătoasă”, în cadrul unei reforme a...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marți un ordin executiv care stabileşte un nou cadru pentru inteligenţa artificială în Statele Unite, în contextul preocupărilor tot mai mari privind...
Ministerul Sănătăţii a anunţat lansarea unei ample campanii de recrutare pentru ocuparea prin concurs a zeci de funcţii de conducere din sistemul sanitar, inclusiv la direcţiile de sănătate publică...
Andrew și Tristan Tate au ajuns în Rusia, unde au fost întâmpinați la aeroport printr-o ceremonie tradițională cu pâine și sare, potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale. Vizita celor doi...
Comisia Europeană pregăteşte, pentru vara anului 2026, cel mai mare program de intervenţie împotriva incendiilor de vegetaţie, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă. 777 de pompieri din 14 ţări...
Ministerul rus al Apărării a transmis marţi că atacul său aerian masiv asupra Ucrainei, efectuat cu rachete şi drone în noaptea de luni spre marţi, a lovit zece instalaţii de producţie militară la...
Trei vaccinuri experimentale împotriva variantei rare Bundibugyo a virusului Ebola sunt dezvoltate în regim de urgență, pe fondul temerilor că actualul focar din Republica Democrată Congo ar putea...
Suedia a anunțat modificarea legislației care permitea deportarea adolescenților migranți după împlinirea vârstei de 18 ani, chiar dacă familiile lor aveau dreptul să rămână în țară. Noile reguli...
Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina dispune de o oportunitate limitată pentru reluarea negocierilor de pace cu Rusia până în iarna lui 2026, când Moscova ar putea relansa atacurile masive asupra...
Președintele Nicușor Dan a afirmat, de Ziua Copilului, că investiția în educație și șanse egale pentru copii reprezintă o prioritate, subliniind că România trebuie să fie un loc în care fiecare copil...
O echipă de cercetători susține că a dezvoltat o nouă metodă care ar putea ajuta la detectarea vieții extraterestre, analizând nu doar prezența unor molecule asociate biologiei, ci și modul în care...
O companie cunoscută la nivel mondial pentru armele sale de vânătoare intră în noua cursă a tehnologiilor anti-drone și pregătește lansarea unui sistem automatizat capabil să detecteze și să doboare...
Un lot de salată de icre cu hering și ceapă a fost rechemat de la consumatori ca măsură de precauție, după ce analizele au indicat prezența bacteriei Listeria monocytogenes. Persoanele care au...
Europarlamentarul Eugen Tomac, care a fost vehiculat, pe surse, ca posibilă propunere de premier, a transmis vineri, după incidentul dronei căzute pe un bloc, la Galaţi, că Moscova încalcă flagrant...
Fostul premier al Ungariei, Viktor Orbán, a reacționat vineri după incidentul cu dronă produs în România și a transmis un mesaj de solidaritate față de persoanele rănite. Liderul Fidesz a afirmat că...
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a transmis un mesaj direct Washingtonului, anunțând că Sofia va limita perioada de staționare a avioanelor militare americane pe teritoriul țării. Decizia vine după...
Administrația Trump a fost ironizată după ce contul oficial al Casei Albe a publicat pe X un amplu mesaj dedicat gorilei Harambe, la 10 ani de la moartea acesteia. Postarea a provocat numeroase...
Kremlinul a salutat vineri faptul ca prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, menţine poziţia predecesorului sau, Viktor Orban, de a refuza trimiterea de arme Ucrainei, susţinând că s-ar ajunge mai...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenţionări Cod galben şi o informare de intensificări ale vântului ce vizează până sâmbătă seara majoritatea regiunilor.
Statele Unite au transmis unul dintre cele mai dure mesaje la adresa Rusiei de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, condamnând un nou atac asupra Kievului și avertizând Moscova să nu continue...
Au apărut primele informații despre cele două persoane rănite în urma incidentului cu dronă de la Galați. Medicii au transmis detalii despre starea victimelor și despre momentele prin care acestea au...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după incidentul produs la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc, provocând rănirea unor civili. Ea a condamnat ferm atacul și...
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a transmis vineri dimineață un mesaj critic la adresa actualei conduceri a Ministerului Apărării, susținând că România trebuie să accelereze procesul de dotare a Armatei...
Premierul spaniol Pedro Sánchez traversează cea mai dificilă perioadă politică de la venirea sa la putere, pe fondul unei avalanșe de scandaluri de corupție care afectează Partidul Socialist și...
Senatorul PSD Daniel Zamfir a reacționat dur după declarațiile făcute de primarul Buzăului, Constantin Toma, care a cerut, joi la Digi24, demisia lui Sorin Grindeanu și a avertizat că partidul „se...
Primarul orașului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat joi la Digi24 că „PSD este într-un mare pericol” și a spus că singura soluție este ca Sorin Grindeanu să demisioneze de la...