Avem același sânge. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România: "Donarea de sânge este un act de responsabilitate"

Data actualizării: Data publicării:
Catalina-Poiana

Campania "Avem acelasi sânge" a ajuns, din nou, în Parlament, de această dată la Camera Deputaților. Parlamentarii și angajații sunt invitați să facă o faptă bună și să doneze sânge. Parlamentarii au ocazia de a trece de la vorbe, la fapte.

Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, a explicat de ce este necesar ca oamenii să doneze sânge și a invitat și parlamentarii să vină și să facă acest gest în cadrul campaniei "Avem același sânge".

"Donarea de sânge este un act de responsabilitate, este un act care arată înțelegere pentru suferința semenilor noștri și empatie și cred că fiecare din noi poate și trebuie să facă acest lucru dacă îi stă în putință, pentru că donare de sânge înseamnă salvare de vieți și viața unui om poate să depindă de o asemenea pungă de sânge. Și îmi amintesc cu mare plăcere că atunci când această acțiune de donare de sânge s-a făcut și din partea medicilor, medicii au venit și chiar au fost mai mult decât am putut să recoltăm în ziua respectivă, în acțiunea "Medici donează sânge pentru pacienții lor". Deci sunt convinsă că și parlamentarii înțeleg acest lucru și vor fi aici alături de potențialii pacienți, pentru că oricând pacient putem deveni fiecare din noi, părinții noștri sau copiii noștri", a explicat profesorul Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.

Cătălina Poiană a dat detalii și despre stadiul în care se află proiectul pentru crearea unui atestat în medicină transfuzională, care să încere să rezolve situația lipsei de personal cu care se confruntă acest domeniu.

"Mă bucur să vă spun că s-au făcut demersuri importante. Atestatul de studii complementare de medicină transfuzională începe să prindă viață. Membrii sub-Comisiei de medicină transfuzională din cadrul comisiei de hematologie, alături de reprezentanții UMFCD, lucrează pentru întocmirea acestui atestat de studii complementare și dacă păstrăm același ritm de lucru, sperăm ca în următoarele săptămâni sub-comisia de medicină transpozională să poată să înainteze Ministerului draftul de atestat de studii complementare, ceea ce înseamnă că e deja un pas important pentru pregătirea persoanelor care pot să lucreze mai departe în aceste centre", a explicat președintele Colegiului Medicilor din România.

Proiect susținut de SANADOR

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România în care sunt locuri de muncă, dar nu mai sunt suficienți oameni. Firmele caută angajați...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce mai face celebra Bunică din clipurile lui Mircea Bravo. Actorul a răspuns întrebării pe care o aude cel...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998