„Avem același sânge” - o singură donare poate salva până la trei vieți

Data actualizării: Data publicării:
9sange

Campania „Avem același sânge” are loc miercuri, 21 mai, în București. Cu ajutorul Sindicatului Personalului Contractual și al Sindicatului Funcționarilor Publici Parlamentari din cadrul Senatului, echipa Digi24 vine în sprijinul donatorilor alături de personalul medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină București.

„Ne bucurăm că suntem în Parlament pentru că vrem să atragem atenția instituțiilor, în special autorităților din sănătate, pentru că centrele de transfuzie nu sunt într-o situație foarte bună, iar sistemul de transfuzie din România are nevoie de o reformă majoră, care, din păcate, nu vine. Este unul dintre motivele pentru care vrem să menținem acest subiect în spațiul public, în speranța că această problemă va fi rezolvată și autoritățile se vor uita și către sistemul de transfuzie din România, lucru care în ultimii ani nu s-a întâmplat”, și-a exprimat speranța Carla Tănasie, reporter Digi24.

„Sunteți pentru a patra oară la noi și ne bucurăm foarte mult. Așa cum am mai spus, dorim să facem ca acest proiect să fie unul de lungă durată. Colegii noștri și-au exprimat de fiecare dată dorința de a deveni donatori, procedura fiind una mai comodă pentru ei, pentru că nu mai trebuie să se deplaseze la centrul de donare”, a declarat Adriana Manole, președinta Sindicatului Personalului Contractual din Senatul României.

„În primul rând, vreau să mulțumesc colegilor pentru faptul că, deși am trecut prin niște momente de dificile la începutul acestui an, s-au mobilizat și au dovedit empatie față de suferința celorlalți. Vreau să mai aduc în discuție faptul că avem un caz care a fost semnalat chiar ieri de cei de la federația cu care suntem noi parteneri - Publisind, un caz foarte grav, care are nevoie urgentă de sânge,  și sper ca prin această campanie să-l ajutăm”, a declarat Ionuț Aichimoaie, președintele Sindicatul funcționarilor publici parlamentari din Senatul României.

„Vă invit pe cei care sunteți acasă să mergeți acolo, în județele în care locuiți, să mergeți și să donați sânge, pentru că viața pacienților chiar depinde de o pungă de sânge și vă reamintesc faptul că o singură donare poate salva până la trei vieți”, face un apel reporterul Digi 24, Carla Tănasie.

_______________________

„Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi.

Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.

Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a aproape 5.000 de donatori, peste 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala. 


Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social.

Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025.



Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.

„Avem același sânge” - un proiect susținut de SANADOR.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A găsit o piatră verde fluorescentă pe un drum izolat de ţară și a dus-o acasă. Ce era, de fapt. Explicaţia...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...