Rezultate finale Bacalaureat 2020. Notele după contestații au fost publicate pe edu.ro

Data actualizării: Data publicării:
Rezultate Bacalaureat 2020. Cum depui contestație dacă nu ești mulțumit de notă la BAC 2020
FOTO: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Rezultatele finale la Bacalaureat 2020, după rezolvarea contestațiilor, au fost afișate astăzi pe bacalaureat.edu.ro, putând fi consultate și pe www.digi24.ro. Rezultatele finale la Bacalaureat sunt publicate în format anonimizat. Astfel, pe pagina online dedicată rezultatelor finale de la Bacalaureat 2020 au apărut coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Bacalaureat 2020 a primit anterior afișării rezultatelor codul specific.

Ministerul Educației a informat că elevii nemulțumiți de notele de la examenul de Bacalaureat 2020 au depus în total 62.790 de contestaţii.

Dintre acestea, 23.954 de contestaţii au vizat lucrări la proba scrisă de Limba şi literatura română - E)a), 492 de contestaţii au fost depuse la proba de Limba şi literatura maternă - E)b), în timp ce la proba obligatorie a profilului - E)c) au fost înregistrate 20.741 de contestaţii. La proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E)d) au fost depuse 17.603 contestaţii.

„Cele mai multe contestaţii au fost depuse în Capitală (7.380) şi în judeţele Constanţa (2.941), Argeş (2.868) şi Suceava (2.527), iar cele mai puţine - sub 650 de contestaţii - în judeţele Mehedinţi (639), Călăraşi (637), Covasna (627), Ialomiţa (623) şi Tulcea (539)”, artă MEC.

Soluționarea contestațiilor s-a făcut în perioada 1 - 4 iulie, astfel că rezultatele finale se publică duminică, 5 iulie.

Citiți și:

Topul liceelor de 10 din București. Unde au fost obținute cele mai multe medii maxime la Bacalaureat

HARTA rezultatelor la Bacalaureat 2020. În topul județelor sunt Cluj și Sibiu

Rezultate Bacalaureat 2020. Sunt 232 de medii de 10, cel mai mare număr din ultimii 17 ani

Gafa unui profesor supraveghetor la Bacalaureat 2020. A anulat, din greșeală, lucrarea unui alt candidat

Rata de promovare (înainte de contestații) la Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 este de 62,9%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71,4%, iar pentru promoțiile anterioare - 25%.

232 de candidați au obținut media 10.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
  • 5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică - 2.241 / Istorie - 3.383)
  • 6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77,8%), Sibiu (71,8%), Iași ( 71,4%) și Brașov (71%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 67,5%.

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32,2%), Giurgiu (42,4%), Mehedinți (47,8%) și Gorj (49,7%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase).  

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri