CM 2026. Canada a învins Qatarul, într-o demonstrație de forță. Kone s-a accidentat grav, David a reuşit un hattrick

Data publicării:
Canada News - June 18, 2026
Canada a învins Qatarul cu 6-0 la CM 2026. Foto: Profimedia

Reprezentativa Canadei a învins, joi, la Vancouver, cu scorul de 6-0, selecţionata Qatarului, în etapa a doua a grupei B de la Cupa Mondială. Meciul a fost marcat de accidentarea gravă a canadianului Ismael Kone, scos pe targă după un fault al lui Madibo. Este prima victorie pentru Canada în istoria participărilor la CM.

Golurile au fost marcate de Larin (16), David (29, 45+3, 90+2), Saliba (64) şi Al Mannai (75).

Din minutul 53, Qatar a evoluat cu doi jucători mai puţin. Iniţial a fost eliminat Al Amin (33), iar în minutul 53 a primit cartonaş roşu şi Madibo.

Assim Madibo a fost eliminat după ce l-a faultat grav pe Ismael Kone, care a fost scos de pe teren pe targă. Aşezat pe targă, acesta i-a aplaudat pe fani până a părăsit terenul, fiind nevoit să parcurgă aproape jumătate din stadion pentru a ajunge la tunelul care duce la vestiare. Assim Madibo a izbucnit în lacrimi, după ce şi-a dat seama de accidentarea lui Kone, potrivit News.ro.

Qatar: Abunada - Pedro Miguel, Laye, Garber (Al Mannai - 46), Aloui - Ahmed, Khoukhi - Madibo - Junior (Fathi - 46 / Mendes - 87), Afif (Al-Hussain - 59), Abdurisag. Selecţioner: Julen Lopetegui

Canada: Crepeau - Johnston, De Fougerolles (Shaffelburg - 71); Cornelius (Bombito - 46), Laryea, Eustaquio - Koné (Saliba - 57) - Larin - David, Buchanan (Sigur - 83). Ahmed (Oluwaseyi - 71). Selecţioner: Jesse Marsch

Meciul a fost arbitrat de chilianul Cristian Garay.

Tot în grupa B, Elveţia a învins Bosnia, scor 4-1.

Etapa a treia programează, la 24 iunie, de la ora 22.00, meciurile Bosnia - Qatar şi Elveţia - Canada.

În clasament, Canada şi Elveţia au câte patru puncte, în timp ce Bosnia şi Qatar au câte un punct.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
Totul despre vechimea în muncă la pensie. Care perioade sunt contributive și care nu? Când poți iesi la pensie
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...