CM 2026. Elveţia, în sferturi, după ce a învins Columbia la lovituri de departajare

Data actualizării: Data publicării:
faza de joc din meciul elvetia - columbia
Foto: Profimedia

Echipa naţională a Elveţiei a învins marţi seara, scor 4-3 la lovituri de departajare, echipa naţională a Columbiei, în optimile Cupei Mondiale, calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei.

Ultimul meci din optimile de finală, disputat la Vancouver, nu a mai fost la fel de spectaculos precum duelul argentiniano-egiptean, dar a produs emoţii fanilor celor două echipe şi câteva ocazii importante.

În minutul 21 Kobel a respins şutul plasat al lui Puerta, pentru ca după nouă minute să vină rândul lui Vargas să apere la şutul în forţă expediat de Rieder.

Djibril Sow a fost într-o poziţie bună, în minutul 47, dar a trimis peste poartă, apoi Rieder l-a imitat, în minutul 53.

Şapte minute mai târziu, Kobel a reţinut şutul lui Luis Diaz şi, până la final, cele două echipe s-au tatonat, niciuna nedorind să rişte, şi s-a intrat în cele două reprize regulamentare de prelungiri.

Columbienii au lovit bara transversală în minutul 99, la lovitura de cap a lui Lucumi, iar elveţienii l-au pus la încercare pe portarul Vargas, în minutul 104, la şutul lui Amdouni.

Xhaka a greşit flagrant, în minutul 115, oferindu-i mingea pe tavă , în careu, lui Campaz, însă acesta, deşi singur cu portarul Kobel, s-a grăbit şi a trimis peste poartă.

A fost, însă, scor alb şi după prelungiri, soarta calificării jucându-se la lovituri de departajare.

Quintero a început seria, marcând pentru columbieni, imitat de Xhaka. Davinson Sanchez a lovit bara transversală a porţii lui Kobel şi Amdouni i-a adus în avantaj pe elveţieni.

Campaz a egalat la 2, şutând pe sub portarul advers, în timp ce Akanji a trimis peste poartă cu o execuţie dezamăgitoare.

Kobel a apărat însă la Cucho Hernandez, iar Itten a făcut 3-2 pentru europeni.  

Luis Diaz a egalat pentru columbieni numai că Ruben Vargas l-a învins pe portarul Camilo Vargas şi elveţienii înving cu 4-3 calificându-se în sferturi, unde va înfrunta Argentina.

Aşadar, se ştie care este programul sferturilor de finală:  Franţa – Maroc (joi, 9 iulie); Spania – Belgia (vineri, 10 iulie); Norvegia – Anglia (duminică, 12 iulie)  şi Argentina – Elveţia (duminică, 12 iulie).

Meciul Elveția - Columbia a fost cel mai slab de la Cupa Mondială 2026

După partida Argentina - Egipt 3-2 care a oferit un adevărat spectacol în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, duelul Elveția - Columbia 0-0, 4-3 d.l.d., ultimul din această rundă, a dezamăgit complet, scrie Digi Sport.

Partida nu a fost decisă în timpul regulamentar și a fost nevoie de prelungiri, după ce tabela a indicat 0-0 la finalul celor 90 de minute. A fost primul meci din faza optimilor de finală care și-a aflat învingătoarea la loviturile de departajare, unde Elveția s-a impus.

Cu puține ocazii notabile în cele două reprize din timpul regulamentar, duelul jucat la Vancouver (Canada) a intrat în „istoria neagră” a acestui turneu final.

Potrivit statisticienilor, raportul xG (goluri așteptate) înregistrat de cele două selecționate s-a ridicat la doar 0,7! Este cel mai mic scor înregistrat în timpul regulamentar la un meci de la Cupa Mondială 2026.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ELVEŢIA: Kobel – Zakaria (Widmer 87), Elvedi, Akanji, Ricardo Rodriguez (Muheim 71) – Freuler, Xhaka – Rieder (Amdouni 103), Jashari (Djibril Sow 46), Ndoye (R. Vargas 90+2) – Embolo (Itten 87).
Selecționer: Murat Yakin

COLUMBIA: C. Vargas – Munoz, D. Sanchez, Lucumi (Yerry Mina 119), Mojica – J. Arias (Campaz 66), Lerma (R. Rios 82), Puerta, Luis Diaz – James Rodriguez (Quintero 66), Luis Javier Suarez (Cucho Hernandez 82).
Selecționer: Nestor Lorenzo.

Cartonaşe galbene: Xhaka 51, Zakaria 59, Muheim 105 / Luis Javier Suarez 60, D. Sanchez 95

Arbitru: Ivan Barton (El Salvador)

Citiți și:
Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Programul complet al meciurilor, rezultate și clasamente

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani