CM 2026. Germania a învins greu Coasta de Fildeș. Golul victoriei, marcat în prelungiri

Data actualizării: Data publicării:
faza de joc din meciul germania - coasta de fildes
Foto: Profimedia

Echipa naţională a Germaniei a învins sâmbătă seara, scor 2-1, echipa naţională a Coastei de Fildeş, în grupa E a Cupei Mondiale. Nemţii au reuşit victoria printr-un gol în minutul 90+4.

Germania a început în forţă la Toronto şi Kai Havertz a şutat peste poartă încă din primul minut al meciului. Tot Havertz a expediat o lovitură de cap periculoasă, respinsă de portarul Yahia Fofana în minutul 10.

Opt minute mai târziu Musiala a trimis peste bara transversală, pentru ca Pavlovici să înscrie în minutul 22, dar golul a fost anulat pentru  fault în atac, la portarul ivorian.

Kessie a deschis scorul pentru africani, în minutul 29, înscriind din careu, iar nemţii au mai avut un gol anulat, în minutul 39, la Havertz. 

Ivorienii au avut primele ocazii ale reprizei secunde, dar inspiraţia l-a ajutat din nou pe Nagelsmann. Intraţi în minutul 60, assistul lui Amiri şi golul lui Undav au adus egalarea după numai trei minute.

Pe final s-a jucat pe contre. Adingra a primit în careu, singur cu portarul, dar a preluat greşit şi germanii au plecat pe contraatac, iar Nathaniel Brown a şutat periculos, însă Fofana a apărat. 

Undav a reuşit dubla în minutul 90+4 şi Germania – Coasta de Fildeş s-a încheiat 2-1. Echipa lui Julian Nagelsmann conduce cu 6 puncte în grupa E, iar Coasta de Fildeş e a doua, cu 3 puncte.

GERMANIA: Neuer – Kimmich, J. Tah, Schlotterbeck (Rudiger 46), N. Brown – Nmecha, A. Pavlovic (Amiri 60) – L. Sane (Leweling 60), Musiala (Undav 60), Wirtz – Kai Havertz (Goretzka 85).
Selecționer: Julian Nagelsmann

COASTA DE FILDEŞ: Y. Fofana – Singo (G. Doue 82), Kossounou, Agbadou, Konan – Sangare (S. Fofana 75) – A. Diallo (Adingra 75), Kessie, Inoau Oulai, Diomande (Pepe 85) – Bonny (Guessand 75). 
Selecționer: Emerse Fae

Cartonaşe galbene: -

Arbitru: Juan Gabriel Benitez (Paraguay)

Citiți și:
Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Programul complet al meciurilor, rezultate și clasamente

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...