ANPC a verificat aproape 900 de intermediari de credite. Peste 100 de firme, găsite cu nereguli
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivel național, o amplă acțiune de supraveghere și control la operatorii economici care activează în domeniul intermedierii de credite. Potrivit instituției, au fost verificați 859 de operatori economici, iar în cazul a 107 firme au fost identificate abateri de la legislația în vigoare.
Printre neregulile constatate se numără:
- nerespectarea prevederilor art. 10 din OUG nr. 52/2016, care stipulează informațiile precontractuale ce trebuie furnizate consumatorului înainte de desfășurarea activității de intermediere de credite;
- lipsa dovezii privind respectarea art. 100 alin. (1) din OUG nr. 52/2016, care stipulează obligativitatea înregistrării intermediarilor de credite în registrul gestionat de ANPC, pentru desfăşurarea integrală sau parţială a activităţilor de intermediere a creditelor.
Potrivit unui comunicat emis marți, 4 noiembrie, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni: 7 amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 lei, 120 de avertismente și măsuri de remediere, vizând aducerea contractelor de intermediere de credit în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile și privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010.