Cum sunt afectate firmele de noile modificări fiscale. Avocat: „Măsurile generează costuri suplimentare și riscuri juridice”
Noile modificări fiscale, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2026, aduc o serie de provocări juridice și financiare semnificative pentru companiile din România, avertizează specialiștii. Schimbările vizează, în principal, impozitarea clădirilor, terenurilor, autovehiculelor și dividendelor.
Legea nr. 239/2025 menține principiile de bază ale impozitului pe clădiri, dar majorează semnificativ cotele aplicabile. Pentru clădirile rezidențiale deținute de persoane juridice, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, cotă stabilită de Consiliului Local. Pentru clădirile nerezidențiale, cota poate ajunge până la 1,5%.
„Prin hotărârea adoptată pentru anul 2026 la nivelul municipiului București a fost stabilită cota de 0,2% pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, respectiv de 1,5% pentru clădirile nerezindențiale. Valoarea impozabilă este determinată, potrivit art. 460 alin. (6) din Codul fiscal, în funcție de valoarea înscrisă în evidențele fiscale, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, valoarea finală a lucrărilor de construcție în cazul clădirilor noi sau valoarea rezultată din actele de transfer al dreptului de proprietate.
Această valoare trebuie actualizată o dată la 5 ani, iar nerespectarea acestei obligații atrage aplicarea unei cote de 5%, cu condiția notificării prealabile de către organul fiscal. În practică, aceste reguli conduc la o creștere semnificativă a impozitului datorat de societățile comerciale, mai ales în cazul clădirilor de birouri, spațiilor comerciale și clădirilor industriale situate în marile centre urbane”, explică avocatul.
Impozite mai mari și taxe noi pentru autovehicule
De la 1 ianuarie 2026, și regimul de impozitare a autovehiculelor deținute de persoane juridice suferă modificări.
„Legislația introduce un nou mecanism de calcul al impozitului pe mijloacele de transport, bazat pe capacitatea cilindrică a vehiculului, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm³ sau fracțiune cu o sumă stabilită legal, iar autoritățile publice vor utiliza un sistem integrat de schimb de date privind normele de poluare. Noua reglementare introduce valori distincte pentru autovehicule în funcție de norma de poluare (E0–E3, E4, E5, E6). Astfel, autovehiculele mai poluante sunt impozitate mai sever, în timp ce cele cu norme superioare (E5–E6) beneficiază de valori mai reduse comparativ cu cele E0–E3”, mai punctează Radu Pavel.
O modificare importantă vizează autoturismele hibride. Anterior, reducerea se aplica tuturor mijloacelor de transport hibride, fără diferențiere în funcție de nivelul emisiilor, dar acum reducerea este condiționată de faptul că vehiculul hibrid trebuie să aibă emisii de dioxid de carbon mai mici sau egale cu 50 g/km. De asemenea, noua reglementare stabilește că reducerea este de maximum 30% de la 50%.
„În consecință, majoritatea firmelor care dețin vehicule hibride vor plăti impozite mai mari decât în anii anteriori. În același timp, este introdusă pentru prima dată o taxă anuală fixă pentru vehiculele electrice, în cuantum de 40 lei, aplicabilă indiferent de capacitatea sau valoarea acestora”, arată avocatul.
Impozitarea terenurilor
Impozitul pe teren datorat de persoanele juridice se stabilește anual în funcție de suprafața terenului, categoria de folosință, rangul localității și zona în care acesta este situat, iar valoarea impozabilă și cuantumul impozitului sunt stabilite de Consiliul Local.
„Pentru terenurile situate în intravilan, impozitul diferă în funcție de rangul localității și de zona de impozitare, aplicându-se sume fixe pe hectar sau fracțiuni de hectar, diferențiate pentru terenurile cu construcții și pentru celelalte categorii de folosință. În cazul terenurilor extravilane, impozitul se calculează în funcție de categoria de folosință, prin aplicarea unor valori stabilite de lege și ajustate prin coeficienți de corecție, fără a se ține cont de zona urbanistică.
Având în vedere că stabilirea valorii impozabile și a zonelor de impozitare este atributul consiliului local sau în cazul Bucureștiului, de Consiliului General al Municipiului București, diferențele de interpretare sau erorile de încadrare pot conduce la obligații fiscale majorate pentru societățile comerciale”, a mai explicat specialistul.
Dividende și reguli mai stricte pentru microîntreprinderi
Începând cu 1 ianuarie 2026, regimul de impozitare a dividendelor a fost modificat prin majorarea cotei de impozit de la 10% la 16%, cu „un impact direct asupra planificării fiscale a antreprenorilor, întrucât veniturile nete obținute din distribuirea dividendelor sunt diminuate semnificativ”
Totodată, începând cu anul 2026 a fost eliminată cota de impozitare de 3% aplicabilă microîntreprinderilor, iar plafonul de venit pentru încadrarea în acest regim a fost redus de la 250.000 euro la 100.000 euro.
„Deși eliminarea cotei de 3% poate reprezenta un avantaj pentru microîntreprinderile cu venituri sub noul plafon, depășirea acestuia atrage automat aplicarea regimului de impozit pe profit, cu consecințe fiscale semnificative. Din perspectivă juridică, societățile sunt obligate să analizeze cu atenție contractele și să adapteze clauzele comerciale la noua realitate fiscală, astfel încât să își mențină echilibrul financiar și să evite riscurile generate de neconformarea la noile obligații legale”, conchide Radu Pavel.