Datoriile firmelor către stat au ajuns la 77,6 miliarde de lei. Bucureștiul concentrează peste 41% din restanțe

Bianca Bâlu Data publicării: Data actualizării:
romania datorie somaj
sursa: shutterstock.com/

Datoriile înregistrate de companiile din România către bugetul de stat și bugetele sociale au rămas la un nivel ridicat în trimestrul al doilea din 2026. Restanțele cumulate au ajuns la 77,6 miliarde de lei, față de 77 de miliarde de lei în primul trimestru, potrivit datelor unei platforme de analiză financiară a companiilor de luni, 7 septembrie.

În același timp, numărul firmelor cu datorii neachitate a crescut la 48.028, cu peste 1.000 mai multe decât în trimestrul precedent, când erau raportate 47.012 companii restante.

Cele mai mari valori ale datoriilor continuă să fie asociate unor domenii precum construcțiile, comerțul și transporturile.

Cea mai mare parte a restanțelor provine din obligațiile către bugetul de stat. În trimestrul al doilea, acestea au totalizat 57,6 miliarde de lei, dintre care 1,7 miliarde de lei reprezintă sume contestate de companii.

Datoriile către bugetul asigurărilor sociale au ajuns la 14,9 miliarde de lei, în timp ce restanțele către bugetul asigurărilor de sănătate au depășit 4,6 miliarde de lei.

În cazul contribuțiilor sociale, firmele au contestat 46 de milioane de lei, iar în cazul bugetului de sănătate sunt contestate 18,5 milioane de lei.

Cea mai mică valoare a restanțelor este înregistrată la bugetul asigurărilor de șomaj, unde datoriile companiilor au ajuns la 502 milioane de lei, din care mai puțin de un milion de lei sunt contestați.

Citește și Se anulează anumite datorii la ANAF. Nicușor Dan a promulgat legea. Cine își poate recupera banii 

Bucureștiul concentrează peste 41% din datoriile firmelor

Distribuția teritorială evidențiază o concentrare puternică a restanțelor în Capitală. Firmele din București aveau, la finalul trimestrului al doilea, datorii totale de 31,9 miliarde de lei, reprezentând peste 41% din valoarea restanțelor înregistrate la nivel național.

Suma este asociată unui număr de 19.045 de firme cu restanțe.

Pe următoarele poziții se află Ilfov, cu datorii de aproximativ 6 miliarde de lei, Constanța, cu 3,8 miliarde de lei, și Timiș, cu 2,7 miliarde de lei.

Buzău și Sibiu completează zona județelor cu cele mai mari valori, fiecare cu restanțe de peste 2,1 miliarde de lei.

La polul opus, Covasna, Vâlcea și Sălaj au acumulat cele mai mici valori ale datoriilor, de sub 170 de milioane de lei fiecare.

Construcțiile, în topul domeniilor cu cele mai mari restanțe

În funcție de domeniul de activitate, construcțiile de clădiri rezidențiale și nerezidențiale ocupă primul loc atât după valoarea datoriilor, cât și după numărul firmelor restante.

Companiile din acest sector au acumulat datorii de 5,14 miliarde de lei în trimestrul al doilea, iar numărul firmelor cu restanțe a ajuns la 5.977.

Comerțul cu ridicata al produselor alimentare, băuturilor și tutunului urmează în clasament, cu aproape 3 miliarde de lei în datorii. Comerțul cu ridicata specializat al altor produse a depășit, la rândul său, 2,5 miliarde de lei.

Printre domeniile cu niveluri importante ale restanțelor se mai numără industria chimică, cu 2,3 miliarde de lei, activitățile de protecție și gardă, cu aproape 2 miliarde de lei, și activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata, cu aproximativ 1,9 miliarde de lei.

De asemenea, firmele care desfășoară servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale au acumulat datorii de peste 1,8 miliarde de lei.

Transportul rutier de mărfuri și construcția de drumuri și căi ferate figurează, de asemenea, printre domeniile cu cele mai mari restanțe, fiecare cu aproximativ 1,7 miliarde de lei.

Te-ar putea interesa și Dizolvările de firme au crescut cu aproape 18% în primele șapte luni din 2026. Bucureștiul conduce detașat