Grupurile auto europene cer schimbarea țintelor privind emisiile de CO2 ale autoturismelor: „Nu mai sunt fezabile”
Obiectivele Uniunii Europene de reducere a emisiilor de CO2 ale vehiculelor, inclusiv interdicția motoarelor cu ardere internă începând cu 2035, nu mai pot fi respectate în condițiile actuale, avertizează reprezentanții producătorilor și furnizorilor auto din Europa.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea pe 12 septembrie o întâlnire cu executivii din industria auto, în contextul presiunii duble exercitate de competiția Chinei în domeniul vehiculelor electrice și de tarifele impuse de Statele Unite.
Într-o scrisoare trimisă Ursulei von der Leyen, directorul general al Mercedes-Benz, Ola Kaellenius, și Matthias Zink, CEO pentru sisteme de propulsie și șasiu la Schaeffler AG, au subliniat că producătorii europeni rămân angajați obiectivului de „zero emisii nete” până în 2050. Totuși, aceștia avertizează că sectorul se confruntă cu dependența de Asia pentru baterii, infrastructură de încărcare insuficientă, costuri ridicate de producție și bariere comerciale.
Blocul comunitar trebuie să depășească simpla stabilire de obiective pentru vehicule noi, au argumentat ei, precum reducerea cu 55% a emisiilor de CO2 față de nivelurile din 2021 pentru autoturisme și cu 50% pentru autoutilitare până în 2030, respectiv cu 100% pentru ambele categorii până în 2035.
„Îndeplinirea țintelor rigide privind emisiile de CO2 ale autoturismelor și utilitarelor pentru 2030 și 2035, pur și simplu nu mai este fezabilă, în lumea de azi”, susțin semnatarii scrisorii, potrivit Reuters. Liderii industriei propun ca, pe lângă vehiculele electrice, să fie loc și pentru hibride plug-in, vehicule cu motoare cu combustie cu o eficiență ridicată, vehicule pe hidrogen și combustibili sustenabili.
Obligațiile legale și penalitățile nu vor impulsiona tranziția, mai susțin semnatarii.
De asemenea, șefii celor două asociații au cerut revizuirea reglementărilor privind emisiile de CO2 pentru camioane și autobuze.
În martie, Comisia a fost de acord să ofere producătorilor auto un răgaz suplimentar pentru a respecta țintele de reducere a emisiilor stabilite inițial pentru 2025.