Inspectorii antifraudă au descoperit datorii la stat în valoare de 3,9 mil. lei la o firmă din București

Inspectorii ANAF antifraudă au efectuat un control la o societate din București care desfășoară activități de protecție și pază, descoperind datorii de peste 3,9 milioane de lei la bugetul de stat, reprezentând CAS, CASS și impozit pe veniturile din salarii.
Potrivit unui comunicat de presă al ANAF, controlul a avut drept principal obiectiv verificarea declarării și plății impozitelor, taxelor și contribuțiilor aferente.
„S-a constatat că, în perioada aprilie 2023 – noiembrie 2024, societatea a avut un număr fluctuant de aproximativ 200 de angajați cu contract de muncă, pentru care a reținut, dar nu a achitat impozitele și contribuțiile aferente veniturilor salariale. Astfel, operatorul economic a acumulat datorii de peste 3,9 milioane de lei la bugetul de stat, reprezentând CAS, CASS și impozit pe veniturile din salarii”, arată ANAF, joi.
Agenția atrage atenția că angajații aflați în această situație nu beneficiază de protecția legală prevăzută de legislația muncii, ceea ce presupune riscuri pentru sănătatea și siguranța acestora.
„În acest sens, subliniem importanța respectării obligațiilor fiscale de către contribuabili, atât în scopul acordării drepturilor legale ale angajaților privind munca prestată, asigurarea de sănătate, dreptul la pensie etc, cât și pentru asigurarea unui mediu de afaceri corect și echitabil.
ANAF va continua să monitorizeze activitățile economice din toate domeniile în care există fenomene de indisciplină financiară sau nerespectare a obligațiilor fiscale, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale”, conchide sursa citată.