Parlamentul a votat interzicerea vânzării acțiunilor companiilor de stat până în 2027. Semne de întrebare pentru PNRR și bursă

Georgiana Costea Data publicării: Data actualizării:
profit companii
Sursa: gettyimages.com

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 27 mai, proiectul care interzice până la 31 decembrie 2027 înstrăinarea participațiilor deținute de stat la companii și societăți naționale, instituții de credit și orice alte entități în care statul este acționar. Proiectul a trecut cu 178 de voturi „pentru”, 103 „împotrivă” și 8 abțineri, iar acum merge la promulgare.

Potrivit actului normativ, până la finalul anului 2027 vor fi suspendate atât vânzările de acțiuni ale statului, cât și operațiunile aflate deja în derulare privind transferul participațiilor publice.

Există însă și excepții. Interdicția nu se aplică pentru companiile, societățile sau instituțiile de credit care au înregistrat pierderi timp de cinci ani consecutiv, pentru cele aflate în insolvență prin hotărâre definitivă și nici pentru participațiile cu o valoare mai mică de 5 milioane de lei pentru fiecare entitate.

Te-ar putea interesa și Companiile de stat, între bursă și jocul politic

Inițiatorii susțin că măsura este justificată de contextul economic și geopolitic actual și urmărește protejarea intereselor economice ale României.

Potrivit expunerii de motive, volatilitatea piețelor, inclusiv cea din energie, presiunile inflaționiste și incertitudinile economice afectează evaluarea activelor statului, inclusiv a companiilor publice, iar o eventuală vânzare în această perioadă ar putea avea loc în condiții nefavorabile.

Proiectul a apărut după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat recent în Guvern o listă exploratorie privind posibila listare la bursă a unor companii de stat, demers care a generat critici din partea PSD, care a susținut că nu a existat consultare în coaliție.

Vezi și DOCUMENT Urmează cel mai amplu program de listări la BVB: 3-8 miliarde lei potențiali din Hidroelectrica, Romgaz și IPO-ul CEC Bank

Aviz nefavorabil din partea CES

Consiliul Economic și Social a avizat nefavorabil proiectul și avertizează că legea ar putea avea efecte economice mai largi.

Potrivit CES, instrumentele de protejare a intereselor strategice există deja prin legislația actuală, iar blocarea listărilor ar putea limita accesul companiilor la finanțare și disciplina corporativă.

În plus, CES consideră că măsura transmite investitorilor un semnal de impredictibilitate și poate afecta dezvoltarea pieței de capital locale și accesul companiilor la finanțare. „Mesajul transmis investitorilor autohtoni şi străini este că România poate reveni oricând, prin decizie parlamentară ad-hoc, asupra unor procese economice în derulare, ceea ce afectează costul capitalului pentru toate companiile româneşti, inclusiv IMM-urile”, arată CES.

Instituția atrage atenția și asupra unui posibil conflict cu obiectivele asumate prin PNRR, unde România are jaloane privind listarea sau restructurarea unor companii de stat până în august 2026. „Adoptarea unei interdicții orizontale până la 31.12.2027 generează un conflict normativ intern şi un risc direct de blocare a fondurilor UE, într-un moment în care procedura de deficit excesiv aplicată României rămâne deschisă şi în care Comisia Europeană reevaluează situația fiscal-bugetară în primăvara lui 2026.”

Vezi aici poziția CES.

Poți regăsi aici proiectul și expunerea de motive.

Te-ar putea interesa și Trei companii de stat intră în cursa contra cronometru pentru PNRR