Peste 29 de milioane de euro pentru acvacultură și procesarea peștelui: noi finanțări anunțate de Ministerul Agriculturii
Peste 29 de milioane de euro vor fi disponibili pentru investiții în acvacultură și în procesarea produselor din pește, prin două acțiuni strategice incluse în Programul pentru Acvacultură și Pescuit (PAP) 2021–2027, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care a precizat că fondurile vizează modernizarea sectorului și creșterea valorii adăugate a produselor pescărești.
Potrivit instituției, sesiunile de depunere a cererilor de finanțare vor fi lansate prin Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM și acoperă investiții esențiale pentru dezvoltarea durabilă a domeniului.
Finanțarea este acordată prin două linii distincte. Prima este Acțiunea 2.1.1 - Investiții în acvacultură, iar cea de-a doua este Acțiunea 2.2.1 - Prelucrarea și procesarea produselor pescărești și de acvacultură. Bugetul total alocat acestor măsuri depășește 29 de milioane de euro și are ca obiectiv principal consolidarea securității alimentare și modernizarea infrastructurii existente.
Pentru Acțiunea 2.1.1 - Investiții în acvacultură este alocat un buget de 133,6 milioane de lei, echivalentul a peste 26 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate înființării, extinderii și modernizării unităților de acvacultură durabilă.
Investițiile pot include digitalizarea activităților, utilizarea energiei regenerabile, diversificarea speciilor cultivate, dezvoltarea acvaculturii ecologice, aplicarea principiilor economiei circulare și îmbunătățirea sistemelor de gestionare a riscurilor.
Sprijinul financiar nerambursabil pentru proiectele din acvacultură este cuprins între 25.484,50 lei și 30.581.400 lei. Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 20 ianuarie 2026, ora 17:00 - 19 februarie 2026.
Peste 3 milioane de euro pentru procesarea produselor din pește
Pentru Acțiunea 2.2.1 - Prelucrarea și procesarea produselor pescărești și de acvacultură, bugetul alocat este de 17,7 milioane de lei, adică peste 3 milioane de euro. Acești bani sunt destinați înființării, extinderii și modernizării unităților de procesare.
Accentul este pus pe creșterea eficienței energetice, digitalizare, utilizarea economiei circulare, asigurarea trasabilității produselor și dezvoltarea lanțurilor scurte de comercializare, pentru a aduce produsele mai aproape de consumatori.
Valoarea sprijinului financiar nerambursabil pentru proiectele de procesare este cuprinsă între 25.484,50 lei și 7.645.350 lei. Perioada de depunere a cererilor este 20 ianuarie 2026, ora 12:00 - 20 februarie 2026.