Prima grevă a însoțitorilor de bord Air Canada din 1985 paralizează traficul aerian. Mii de curse, anulate

Redacția Digi Economic Data publicării:
Air Canada
Sursa: profimediaimages.ro

Însoțitorii de bord ai Air Canada au intrat în grevă sâmbătă dimineață, după ce negocierile salariale cu cel mai mare operator aerian din Canada au eșuat. Mișcarea este așteptată să afecteze planurile de călătorie a peste 100.000 de pasageri.

Sindicatul Canadian Union of Public Employees, care reprezintă peste 10.000 de însoțitori de bord, a confirmat oprirea activității timp de 72 de ore printr-o postare pe rețelele sociale. Este prima grevă a însoțitorilor de zbor de la Air Canada din 1985.

„Aproximativ 130.000 de clienți vor fi afectați în fiecare zi de grevă”, a transmis Air Canada într-un comunicat. Operatorul a recomandat pasagerilor afectați să nu se prezinte la aeroport decât dacă au un bilet confirmat la o altă companie aeriană.

În prezent, însoțitorii de bord sunt plătiți doar atunci când avionul se află în mișcare, iar sindicatul cere ca aceștia să fie remunerați și pentru timpul petrecut la sol între zboruri, dar și pentru asistența acordată pasagerilor la îmbarcare.

Air Canada și Air Canada Rouge transportă, în mod normal, aproximativ 130.000 de pasageri zilnic, arată Reuters. Compania este și cel mai aglomerat transportator străin pe ruta spre SUA, după numărul de zboruri programate.