Tesla intră sub protecția FBI: O echipă specială va investiga atacurile asupra companiei

Redacția Digi Economic Data publicării:
tesla
sursa: shutterstock.com/

FBI a anunțat, luni, formarea unui grup operativ dedicat „reprimării atacurilor violente asupra Tesla”, în contextul unei serii de incidente care par să vizeze producătorul de automobile electrice condus de Elon Musk. Noua echipă specială va colabora cu Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi pentru a investiga atacurile.

De luni bune, au fost raportate acte de vandalism și violență îndreptate împotriva vehiculelor și facilităților Tesla, precum stațiile de încărcare, dar și proteste în showroom-uri și critici la adresa lui Elon Musk, CEO-ul companiei și șeful Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală în Administrația Trump.

FBI a cerut publicului să fie vigilent la posibile semne ale unui atac asupra dealerilor Tesla sau entităților conexe – inclusiv persoane care monitorizează sau încearcă să pătrundă în proprietăți Tesla ori care lansează amenințări online împotriva companiei, potrivit CNN.

Noul grup operativ va colabora cu Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de foc și Explozivi pentru a investiga aceste atacuri. Directorul adjunct al FBI pentru afaceri publice, Ben Williamson, a făcut anunțul pe rețeaua X.

Departamentul Justiției a promis, la rândul său, că va lua măsuri împotriva numărului tot mai mare de atacuri, inclusiv urmărirea penală a persoanelor acuzate că au aruncat cocktailuri Molotov asupra proprietăților Tesla.

„Este vorba despre terorism intern. Cei responsabili vor fi urmăriți, prinși și aduși în fața justiției”, a declarat directorul FBI, Kash Patel. Procurorul general Pam Bondi a descris și ea incidentele drept „acte de terorism intern”, după ce un individ a împușcat și incendiat mai multe mașini Tesla într-un service din Las Vegas.

Elon Musk a comentat pe platforma sa X: „Tesla doar produce mașini electrice și nu a făcut nimic care să justifice aceste atacuri malefice.”

FBI nu a precizat câți agenți vor face parte din noul grup operativ. 

FBI-ul a spus că incidentele anti-Tesla au avut loc în cel puțin nouă state, observând că acestea par să aibă loc noaptea și „sunt comise de infractori solitari.” „Aceste incidente au implicat incendieri, focuri de armă și vandalism, inclusiv graffiti care exprimă nemulțumiri împotriva celor pe care făptașii îi percep ca fiind rasiști, fasciști sau oponenți politici”, a spus FBI