Wolt finalizează achiziția Tazz. Care este impactul asupra clienților
Platforma de livrări Tazz, parte a grupului eMAG, a fost achiziționată de Wolt, o platformă de comerț local de origine finlandeză cu operațiuni în 28 de țări, în spatele căreia se află grupul american DoorDash. Achiziția marchează intrarea Wolt pe piața românească.
Tazz operează în peste 35 de orașe din România și are o echipă de 260 de persoane.
„România este o piață mare și dinamică, iar Tazz a construit o platformă impresionantă, relații solide cu clienții și a acumulat un know-how profund al pieței locale. Suntem încântați să ne unim forțele, valorificându-ne reciproc punctele forte pentru a construi experiențe și mai bune pentru clienții, comercianții și curierii din România. Așteptăm cu nerăbdare să pornim împreună pe acest nou drum și să lansăm brandul Wolt în România, în cursul acestui an”, a declarat Miki Kuusi, CEO Wolt și Head of DoorDash International.
Ofertele actuale ale Tazz, inclusiv selecțiile de restaurante, produse alimentare și retail, vor rămâne în vigoare, precum și participarea Tazz la programul de abonamente eMAG Genius
Impactul asupra clienților
Potrivit specialiștilor, rămâne de văzut dacă achiziția se va traduce și în prețuri mai mari pentru serviciile companiei, având în vedere și contextul mai larg: inflația și provocările generate de costurile logistice tot mai mari justificând o astfel de abordare.
„Prezența tot mai activă a investitorilor străini în sectorul serviciilor din România vine să demonstreze că România are un potențial semnificativ pe acest segment, mai ales pe fondul creșterii puterii de cumpărare a cererii, în principal în marile orașe. E un semn de maturizare a unui domeniu care are șansele să devină tot mai relevant în anii următori, privind din perspectiva dezvoltării serviciilor.
Noile tehnologii, platformele software de livrări și logistica optimizată au făcut din Tazz un jucător semnificativ într-un domeniu în care alții au eșuat, semn că economia își cerne tot mai eficient afacerile cu potențial.
Pentru clienți, preluarea Tazz de către noul investitor ar trebui să aducă o creștere a business-ului, din perspectiva dezvoltării ofertei, a suportului logistic și a extinderii numărului de clienți. Rămâne de văzut dacă asta va însemna și prețuri mai mari pentru serviciile companiei, inflația, provocările generate de costurile logistice tot mai mari justificând o astfel de abordare. Asta dacă nu cumva noii investitori, din perspectiva dorinței de a extinde activitatea Tazz, vor absorbi, din punct de vedere financiar, provocările din prezent și vor căuta să vină cu o nouă ofertă competitivă pe piață”, explica anul trecut, la momentul anunțului, pentru DigiEconomic, economistul Adrian Negrescu.