Analiză A început școala, iar PNRR s-a încheiat. Ce a lăsat în urmă în școlile din România și ce se întâmplă cu proiectele neterminate

Bianca Bâlu Data publicării: Data actualizării:
scoala elevi
sursa: Inquam Photos /Alexandru Busca

Anul școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie, după încheierea perioadei de implementare a Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul european prin care România a avut la dispoziție miliarde de euro pentru reforme și investiții. 

În educație, bilanțul publicat de Ministerul Educației indică mii de școli dotate, zeci de mii de clase echipate cu mobilier și tehnologie, laboratoare de informatică și SmartLab, precum și sute de mii de elevi care beneficiază de investițiile realizate prin PNRR.

31 august 2026 a fost termenul-limită pentru implementarea jaloanelor și țintelor din PNRR. Comisia Europeană precizează că statele membre trebuie să își depună cererile finale de plată până la 30 septembrie, iar ultimele plăți din Mecanismul de Redresare și Reziliență trebuie efectuate până la 31 decembrie 2026.

Prin urmare, începutul noului an școlar marchează și un moment de bilanț pentru investițiile europene care au schimbat infrastructura unor unități de învățământ.

Componenta 15 - Educație a avut un buget de 3,51 miliarde de euro și a cuprins șapte reforme și 18 investiții. Obiectivul a fost modernizarea infrastructurii educaționale și a dotărilor, dar și reducerea abandonului școlar, dezvoltarea învățământului dual și digitalizarea sistemului.

Potrivit datelor afișate în prezent de Ministerul Educației, peste 2 milioane de elevi și studenți figurează ca beneficiari ai investițiilor din această componentă.

5.846 de școli dotate prin PNRR

Una dintre cele mai vizibile componente a fost cea dedicată dotării unităților de învățământ.

Ministerul Educației raportează în prezent 5.846 de școli dotate, alături de:

  • 85.476 de clase dotate cu mobilier;
  • 89.567 de clase dotate cu echipamente IT;
    4.377 de laboratoare de informatică;
  • 1.435 de laboratoare inteligente - SmartLab;
  • 14.610 laboratoare de științe și cabinete școlare;
  • 3.887 de săli de sport dotate.

Ministerul precizează că investițiile pentru dotarea școlilor au vizat mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Pentru această zonă au fost prevăzute fonduri de peste 1 miliard de euro.

Citește și PNRR intră în ultima zi: ce a reușit România, ce bani sunt în joc și ce mai poate salva până la 30 septembrie

Bolojan: peste 2,5 miliarde de euro investite în educație

În prima zi a noului an școlar, premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat, într-o postare pe Facebook, un bilanț mai larg al investițiilor realizate în educație.

Potrivit lui Bolojan, peste 2,5 miliarde de euro au fost alocate pentru educație prin PNRR, bugetele locale și bugetul național.

„Noul an școlar începe în condițiile finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație: peste 2,5 miliarde de euro alocate prin PNRR, bugetele locale și bugetul național”, a transmis premierul interimar.

Bolojan enumeră mai multe categorii de investiții realizate în ultimii ani.

În ceea ce privește infrastructura și dotarea sălilor de clasă, premierul spune că peste 90.000 de săli de clasă și cabinete școlare din peste 4.000 de școli au primit mobilier și echipamente noi.

În zona digitalizării, Bolojan afirmă că peste 1.000 de licee au fost dotate cu laboratoare inteligente.

Un alt capitol menționat este infrastructura pentru educația timpurie. Potrivit premierului interimar, au fost construite peste 100 de creșe, cu peste 6.600 de locuri noi pentru copii.

În ceea ce privește învățământul profesional, Bolojan arată că au fost construite și dotate șapte campusuri pentru învățământul dual.

Premierul menționează și măsurile pentru reducerea abandonului școlar. Peste 1.500 de școli au primit sprijin, potrivit bilanțului prezentat de acesta.

La capitolul resurse umane, Bolojan afirmă că peste 95.000 de profesori au fost formați în pedagogie digitală, astfel încât echipamentele introduse în școli să poată fi utilizate în procesul de învățare.

„Alocările pentru educație sunt investiții ale căror beneficii se văd generație după generație”, a transmis Ilie Bolojan.

250 de milioane de euro pentru microbuze electrice

Transportul elevilor a fost o altă direcție importantă.

Potrivit Ministerului Educației, PNRR a alocat 250 de milioane de euro pentru achiziția de microbuze electrice, destinate transportului a peste 200.000 de elevi. Datele afișate pe platforma ministerului indică 212.883 de elevi beneficiari ai microbuzelor electrice.

Investiția este relevantă mai ales pentru comunitățile în care distanța sau lipsa transportului reprezintă un obstacol pentru accesul copiilor la școală.

PNRR nu a finanțat doar infrastructura.

Ministerul Educației indică 500 de milioane de euro pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Pe platforma PNRR figurează 2.292 de școli beneficiare și 159.245 de elevi beneficiari.

Programul urmărește reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii prin intervenții dedicate elevilor și unităților de învățământ vulnerabile.

Ce rămâne după închiderea PNRR

Închiderea PNRR nu înseamnă că investițiile realizate dispar odată cu programul. Echipamentele, mobilierul, laboratoarele, microbuzele și infrastructura rămân în sistemul educațional.

În schimb, nu mai poate fi tratat PNRR ca o sursă deschisă pentru noi investiții, pentru că termenul de implementare al mecanismului a ajuns la final. De acum, accentul cade pe închiderea administrativă și financiară a proiectelor și pe ceea ce se întâmplă cu investițiile care nu au putut fi finalizate în forma inițială.

Ministerul Educației a explicat încă din 2025 că, în urma renegocierii PNRR, au fost păstrate proiectele considerate suficient de mature pentru finalizarea până la 31 august 2026, în timp ce pentru alte proiecte urmau să fie identificate surse alternative de finanțare sau acestea urmau să fie reziliate, în funcție de situație.

Te-ar putea interesa și ANALIZĂ Cât costă să pregătești un copil pentru anul școlar 2026-2027. Un coș complet poate ajunge la câteva sute de lei