Accidentul de funicular din Lisabona schimbă perspectivele asupra turismului în capitala Portugaliei

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
accident funicular portugalia
sursa: profimediaimages.ro/

Accidentul de funicular de la Lisabona aruncă o umbră asupra industriei turistice din Portugalia, iar discuțiile se centrează pe incapacitatea autorităților publice de a investi în infrastructură.

Cel puţin 17 oameni au fost ucişi şi 23 au fost răniţi miercuri seară în accidentul în care a fost implicat funicularul Gloria, foarte popular în rândul turiştilor, care transportă aproximativ trei milioane de călători anual.

„Accidente se întâmplă oriunde, dar acesta este fără precedent şi provoacă îngrijorări serioase cu privire la siguranţa turiştilor. Apar semne de întrebare legate de faptul dacă Portugalia mai este sigură pentru vizitatori", susțin analiștii din turism, potrivit Bloomberg.

Portugalia se promovează de mult tip drept una din cele mai sigure destinaţii din Europa, cu o rată a infracţiunilor la jumătate faţă de media regională. Atacurile armate şi terorismul sunt extrem de rare. Datorită acestui fapt, atrage anual aproximativ 19,4 milioane de vizitatori străini, dublu faţă de populaţia ţării.

În prezent turismul este responsabil pentru aproape 22% din economia Portugaliei şi un sfert din locurile de muncă. Oficialii au anunţat joi că cetăţeni din cel puţin 10 ţări se numără printre răniţi, în ceea ce primarul Carlos Moedas a catalogat drept cea mai gravă tragedie din secolul XXI.

Compania municipală de transport public Carris, care gestionează funicularul Gloria de aproape un secol, a treansmis că toate protocoalele de întreţinere au fost îndeplinite, astfel că ancheta va stabili exact cauzele producerii accidentului.