Activele fondurilor de pensii facultative au crescut cu aproape 20% în iulie
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 6,52 miliarde de lei la finalul lunii iulie, în creştere cu 19,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%).
Valoarea contribuţiilor virate în luna iulie a fost de 85 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 182 lei.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 4,13 miliarde de lei, respectiv 63,4%, arată datele ASF.
Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,73 miliarde de lei (26,7%), iar fondurile de investiţii se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 225,3 milioane de lei, respectiv 3,5% din totalul activelor.
Fondurile de pensii facultative aveau 925.340 de participanţi în luna iulie 2025, scrie Agerpres.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esenţial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.