ANOFM: Peste 33.000 de locuri de muncă disponibile în România. Cele mai căutate meserii și ofertele din Europa
Piața muncii din România prezintă, în prezent, 33.037 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate miercuri, 5 noiembrie, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe oferte provin din domenii precum transporturi, construcții, servicii și industrie ușoară.
Cele mai multe locuri de muncă oferite, la nivel național, sunt pentru:
- curier (2.287);
- conducător auto transport rutier (2.199);
- muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.806);
- agent de securitate (1.433);
- manipulant mărfuri (1.202);
- muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.070);
- ajutor bucătar (981);
- muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (941);
- lucrător comercial (918);
- agent curățenie clădiri și mijloace de transport (663);
- operator fabricație flux (617) etc.
În funcție de nivelul de studii, angajatorii români pun la bătaie:
- 2.591 locuri sunt destinate persoanelor cu studii superioare, în special pentru posturi de inginer, manager în diferite domenii de activitate, consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală, specialist în diverse domenii de activitate, contabil etc);
- 5.942 locuri pentru cei cu studii liceale sau postliceale, în profesii precum lucrător comercial, agent de vânzări, asistent medical generalist sau gestionar;
- 6.703 locuri pentru persoanele cu studii profesionale, în domenii precum transporturi, sudură, betonare, dulgherie sau producție industrială;
- 17.801 locuri pentru persoane fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, în special pentru activități necalificate din construcții, curierat sau producție, precum curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; agent de securitate; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții etc.
Ce se caută în Europa
Angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) oferă, prin rețeaua EURES România, 324 de locuri de muncă, distribuite astfel:
- Spania – 210 locuri de muncă pentru: lucrător în agricultură; operator depozit; operator motostivuitor; supervizor de linie.
- Norvegia – 50 locuri de muncă pentru muncitor în producție – industria piscicolă.
- Italia – 15 locuri de muncă pentru șofer autobuz.
- Germania – 11 locuri de muncă pentru: fizioterapeut; lucrător în producție - procesare produse din carne.
- Irlanda – 11 locuri de muncă pentru îngrijitoare persoane.
- Austria – 7 locuri de muncă pentru: operator robot – placare cu laser; strungar universal; tehnician mecanic; tehnician electrician; operator CNC.
- Croația – 6 locuri de muncă pentru: tractorist (operator tractor in padure); tăietor de lemne.
- Finlanda – 6 locuri de muncă pentru: montator de țevi în șantier naval; sudor TIG; sudor MIG/MAG.
- Slovenia – 4 locuri de muncă pentru finisor fațade exterioare clădiri.
- Suedia – 4 locuri de muncă pentru: electician; mecanic.