ANPC, în control la tramvaie. Ce nereguli au descoperit inspectorii la depourile din București

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de controale la mai multe depouri de tramvaie din București,în prezența Președintelui instituției Cristian Popescu Piedone pentru a verifica respectarea normelor privind siguranța și confortul călătorilor.
Praf, mizerie, scaune deteriorate. Cam așa s-ar putea sintetiza activitatea inspectorilor ANPC la depourile bucureștene. În urma verificărilor, au fost constatate multiple deficiențe, motiv pentru care 23 de tramvaie au fost oprite temporar din circulație, până la remedierea problemelor.
Principalele probleme identificate sunt:
- Igienizare necorespunzătoare a interiorului vehiculelor
- Burduf deteriorat, afectând siguranța călătorilor
- Bare metalice cu vopsea exfoliată, cu risc de coroziune
- Tapițerie de scaune ruptă, afectând confortul pasagerilor
- Trape ruginite și cu acumulări de impurități, cu risc de infiltrații
- Geamuri cu strat grosier de praf, reducând vizibilitatea și igiena spațiului
- Prezența infiltrațiilor în interiorul tramvaielor
- Chedere depreciate sau rupte, care pot compromite etanșeitatea vehiculului
- Radiatoare neigienizate, ce pot afecta calitatea aerului din interior
- Parbrize sparte, periclitând siguranța circulației
- Pavimente neconforme, cu prezența de mucuri de țigări și ambalaje abandonate
„ANPC a solicitat operatorului de transport public remedierea urgentă a deficiențelor constatate, iar tramvaiele afectate vor putea reintra în circulație doar după ce vor fi aduse la standardele de siguranță și igienă impuse de legislația în vigoare”, a transmis instituția printr-un comunicat remis DigiEconomic.
Acțiunile de control au vizat depourile Dudești, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina și Victoria, în timp ce Depoul Titan este închis temporar pentru reabilitarea infrastructurii.