Foto ANPC intră peste comercianți. Ce nereguli au descoperit
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control la peste 1.600 de operatori economici la nivel naţional.
Controalele desfășurate în perioada 7 - 11 septembrie 2026 au vizat verificarea siguranţei produselor comercializate, a respectării legislaţiei specifice domeniului alimentar şi a condiţiilor de prestare a serviciilor. În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformităţi, pentru care au fost aplicate diverse sancţiuni şi măsuri.
Inspectorii au acordat 600 avertismente şi au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 115.000 de lei. Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 2.550.000 lei.
În cazul a 8 operatori economici, prestarea serviciilor a fost sistată până la remedierea deficienţelor.
Ce au descoperit comisarii ANPC
Principalele neconformităţi constatate au fost:
- deficienţe privind traducerea în limba română a etichetei ataşate,
- lipsa menţiunilor privind ţara de provenienţă şi prezentarea produselor ca fiind autohtone, în lipsa certificatului de producător,
- lipsa avertismentelor,
- lipsa menţiunilor privind compoziţia fibroasă a produsului,
- deficienţe privind menţiunile pe etichetă a producătorului/distribuitorului,
- comercializarea unor produse depreciate calitativ,
- comercializarea unor produse neconforme sau expirate,
- prestarea serviciilor în spaţii neautorizate sau care nu respectă condiţiile legale de funcţionare,
- agregate neigienizate corespunzător, cu urme de rugină,
- ustensile neconforme utilizate în spaţiul de gătit,
- deficienţe privind păstrarea necorespunzătoare, fără respectarea temperaturilor de depozitare a produselor preparate.
De asemenea, comisarii au constatat în unele cazuri prezența unor urme de mucegai în spaţiul destinat gătirii.
Citește și: Vizita ANPC pe litoral s-a lăsat cu amenzi de 7 milioane de lei. De ce au fost sancționați comercianții