ANPC verifică furnizorii de energie termică din întreaga țară. Ce probleme a găsit

Redacția Digi Economic Data publicării:
anpc
sursa foto: ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o acțiune de control la nivel național, „având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori”. Inspectorii au efectuat, până acum, controale în 25 de județe ale țării la 32 de operatori, la cinci dintre aceștia fiind descoperite probleme. 

În urma verificărilor, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 lei și 3 avertismente. „De asemenea, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost aplicate și două măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate”, transmite ANPC.

Până la finalizarea acțiunii de control, care este programată pentru data de 21 februarie, autoritatea a anunțat că se așteaptă ca valoarea amenzilor să crească semnificativ.

În cadrul acțiunii de control, au fost inspectate 212 puncte termice, precum și diverse unități locative, unități de învățământ, spitale și săli de sport, pentru a verifica respectarea reglementărilor legale.

Principalele abateri constatate sunt:  

- neasigurarea agentului termic și a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislație și de contractele încheiate cu beneficiarii;

- neîncadrarea în diagrama de reglaj;

- sisteme de distribuție a agentului termic cu componente deteriorate/uzate/lipsă;

- lipsa notificării de către furnizori cu 30 zile înainte de intrarea în vigoare a modificării tarifelor.

Totodată, au fost solicitate contractele încheiate cu beneficiarii (pentru verificarea respectării clauzelor contractuale), precum și documente care să ateste verificarea metrologică a aparatelor de măsurare aflate atât în punctele termice, cât și în unitățile locative, la punctele de delimitare.

​„Au fost emise 52 de invitații, urmând ca încheierea documentelor de control să se efectueze după finalizarea verificărilor”, conchide ANPC.

sursa foto: ANPC

sursa foto: ANPC | Poza 1 din 4sursa foto: ANPC | Poza 2 din 4sursa foto: ANPC | Poza 3 din 4sursa foto: ANPC | Poza 4 din 4,