Autostrada Unirii mai face un pas spre realizare. Primește finanțare prin programul SAFE
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a emis pe 12 iunie ordinul de începere pentru proiectarea tronsoanelor 1 şi 3 ale Autostrăzii Unirii A8, cu o lungime totală de 45 de kilometri, finanţată prin programul SAFE.
Proiectare urmează să înceapă de la 24 august 2026. Contractele pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 1 Moţca-Târgu Frumos şi 3 Leţcani-Iaşi au fost semnate în urmă cu două săptămâni, constructorii fiind companii din România şi Spania.
„Am emis astăzi (12 iunie), Ordinul pentru începerea proiectării pentru 45 de kilometri ai A8 cu finanțare SAFE. Sunt două tronsoane cu o complexitate tehnică ridicată, cu numeroase lucrări de artă, poduri, pasaje și tuneluri, iar după cele 10 luni alocate etapei de proiectare, lucrările efective vor începe în iunie 2027, în sezonul favorabil construcțiilor”, a declarat directorul CNIR, Gabriel Budescu.
Cum vor arăta noile drumuri
Tronsonul 1 Moţca-Târgu Frumos, cu o lungime de 27 de kilometri, va include:
- 36 de structuri, poduri şi viaducte,
- patru tuneluri,
- trei noduri rutiere, la Moţca, Paşcani şi Târgu Frumos.
De asemenea, pentru asigurarea conexiunii cu secţiunea Leghin-Târgu Neamţ a A8 şi cu Autostrada Moldovei A7, va fi construit prioritar un segment de autostradă de 5,5 kilometri.
Pe tronsonul 3 Leţcani-DN24 (Iaşi), cu o lungime de aproape 18 kilometri, sunt prevăzute 18 pasaje, şase tuneluri şi două noduri rutiere.