Cardurile educaționale dedicate elevilor din mediile vulnerabile au fost încărcate. Cât au primit alocație

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
card copii elevi
sursa: gettyimages.com/

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat marţi un număr de 83.967 de carduri educaţionale în valoare de 500 de lei, destinate elevilor din medii vulnerabile, valoarea totală a sprijinului acordat ajungând la 41,983 milioane de lei.

Potrivit MIPE, pe lângă aceste încărcări, 2.991 de carduri noi au fost emise şi urmează să ajungă în posesia beneficiarilor. Totodată, 29.785 de carduri deja emise se află în proces de confirmare de primire din partea beneficiarului, urmând să fie verificate şi încărcate imediat ce procedura este finalizată.

În total, pentru anul şcolar 2024 - 2025, sunt eligibili aproximativ 669.599 de preşcolari şi elevi, cu mult peste estimările iniţiale (în comparaţie cu 523.132 de beneficiari în anul şcolar anterior).

Sprijinul oferit elevilor face parte din proiectul "Sprijin educaţional pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial", finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027. Conform OUG nr. 83/ 2023, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 500 lei sunt acordate pe o perioadă de 4 ani, începând cu anul şcolar 2023 - 2024.

Cardurile pot fi utilizate pentru achiziţia de materiale necesare frecventării şcolii şi grădiniţei (rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane şi haine) contribuind astfel la reducerea abandonului şcolar şi creşterea incluziunii în educaţie.