Cât a obținut Veneția din taxa turistică. Autoritățile locale vor să majoreze tariful de intrare în oraș până la 50 de euro din 2027

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
venetia
sursa: profimediaimages.ro/

Autorităţile din Veneţia au colectat în acest sezon peste 5 milioane de euro din taxa percepută turiştilor care vizitează pentru o zi celebra destinaţie italiană.

Taxa variază între 5 şi 10 euro, este colectată în 60 de zile selectate cu trafic maxim, din aprilie până în iulie. Peste 650.000 de vizitatori au plătit taxa în acest sezon. Pentru restul anului, vizitatorii zilnici pot intra gratuit în oraş.

Primarul Simone Venturini a propus majorarea taxei anul viitor între 30 şi 50 euro în zilele în care sunt aşteptaţi mulţi turişti. Totuşi, primarul nu poate majora taxa de intrare.

Deşi taxa a fost introdusă prin hotărârea Consiliului Local, limita superioară este stabilită prin legislaţia naţională. Prin urmare, Venturini trebuie să se consulte cu Guvernul de la Roma, notează DPA.

Vizitatorii care fac rezervări din timp, cu cel puţin trei zile înainte, plătesc doar 5 euro, în timp ce persoanele care înnoptează în oraş sunt scutite de această taxă, însă trebuie să achite taxa turistică pentru fiecare noapte de cazare.

Vezi și: Nazare: România poate deveni o destinație europeană importantă pentru turism. E nevoie de un cadru fiscal predictibil

Ce obține Veneția din taxa turistică

Măsura controversată, introdusă la început doar pentru o perioadă de testare, este acum în al treilea an şi a fost extinsă după ce iniţial a fost aplicată doar 29 de zile, în primul sezon estival din 2024.

Anul trecut, au fost înregistraţi peste 720.000 de vizitatori de o zi, ceea ce a generat aproximativ 5,4 milioane de euro pentru oraş.

Banii sunt destinaţi unei mai bune gestionări a turismului de masă în Veneţia, oraş celebru în întreaga lume pentru canalele şi palatele sale emblematice, Piaţa San Marco şi Podul Rialto.

Criticii susţin însă că taxa pentru intrarea în oraşul italian, introdusă pentru combaterea supraturismului, nu îi descurajează pe turişti să viziteze localitatea.

În prezent, aproximativ 50.000 de persoane locuiesc în centrul istoric al Veneţiei, un număr mult mai mic decât cel al paturilor de hotel din oraş.

Citește și: Țara care își răsplătește rezidenții dacă își invită familia și prietenii în vacanță. Beneficiile ajung la peste 700 de euro