Câți bani au fost alocați pe siguranța rutieră. Director din cadrul CNAIR: De la începutul PNRR, peste un miliard de lei
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a beneficiat, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), de peste un miliard de lei pentru siguranţa rutieră şi implementarea unor proiecte.
Măsurile implementate au dus la scăderea, în ultimii 5 ani, cu aproximativ 42% a numărului de victime din accidente grave, comise în zonele cu risc ridicat.
„Acest lucru ne dă speranţa ca, până în anii 2030, pentru măsurile care sunt deja în diferite stadii de implementare pe aceste zone de puncte periculoase de pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, să poată fi atinsă ţinta Comisiei Europene de reducere a numărului de persoane decedate provenite din accidente rutiere cu 50%. Suntem aproape de această țintă. Dacă vom continua în acest ritm şi vom avea şi susţinerea financiară, pentru că fără bani, să fim sinceri, este foarte greu să ai rezultate”, a declarat pe 6 august, directorul Direcţiei Întreţinere, Siguranţa Circulaţiei, Drumuri şi Poduri (DISCDP), Cristian Andrei, în cadrul unei conferințe pe siguranță rutieră.
Vezi și: Cand se va circula de la București la Pașcani pe autostradă. Autoritățile au făcut anunțul
Cele mai periculoase drumuri din țară
Drumurile naționale, DN1 şi DN2 sunt cele mai negre trasee, unde se întâmplă accidente cu consecinţe grave, cu morţi şi răniţi, iar printre acestea se află şi copii.
„Probabil că mulţi dintre dumneavoastră ştiu de ce am ales DN1 şi DN2: pentru că şi DN1 şi DN2 sunt pe harta noastră inginerească cele mai negre, ca să zicem aşa, trasee unde se întâmplă accidente cu consecinţe grave, cu morţi şi răniţi.
Nu în ultimul rând, şi copii se află printre aceste victime. Noi ne preocupăm în continuare şi de dotarea drumurilor cu tot ceea ce înseamnă siguranţă rutieră.
Astfel, de la începutul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost alocaţi pentru siguranţa rutieră 1.000.000.239 lei şi câteva proiecte, ca să le menţionez, pentru că ele au fost destul de multe, sunt: iluminarea trecerilor de pietoni cu nişte sisteme foarte performante cu care practic poţi să detectezi prezenţa pietonilor în zona trecerilor de pietoni de la o distanţă suficientă ca să poţi să frânezi. De asemenea, au fost îmbunătăţite marcajele rutiere din această zonă periculoasă.
Totodată, au fost introduse la intrarea în localități echipamente de calmare a traficului. Sunt nişte console așezate deasupra drumului, echipate cu radare, care indică viteza și acționează ca un element de descurajare pentru șoferi”, a explicat Cristian Andrei.
Cea mai bună prevenție: constrângerea prin amenzi
Directorul DISCDP consideră că prin implementarea programului e-Sigur se vor obţine mai multe rezultate datorită componentei de constrângere.
„Pentru coerciţie, tot în cadrul acestor probleme, avem alocate fonduri ca să aplicăm programul e-Sigur.
Programul e-Sigur reprezintă practic amplasarea acelor radare de viteză care vor trimite amenzile acasă şi cred că vom avea mult mai multe rezultate din coerciţie decât aceste măsuri, care sunt mai mult, să zicem, demonstrative sau un exemplu educativ.
Vreau să vă spun că datorită acestei reduceri de accidente, din măsurile pe care le-am aplicat, am obţinut o economie a costului social de aproximativ 5,62 miliarde de lei. Practic, am redus numărul de accidente, avem de la Comisia Europeană evaluarea cât costă un mort şi un rănit grav, iar totalul celor salvaţi conduc la această sumă. Gândiţi-vă că am investit doar un miliard şi am obţinut economii de aproximativ 5,6 miliarde”, susține Cristian Andrei.