Comisia Europeană sancționează marile companii de modă pentru practici tarifare anticoncurenţiale. Amenda aplicată este uriașă
Comisia Europeană a amendat companiile de modă Gucci, Chloe şi Loewe pentru stabilirea preţurilor de revânzare, iar prin acest act, au încălcat normele Uniunii Europene în materie de concurenţă.
Ancheta Comisiei a relevat că cele trei firme au limitat capacitatea unor terţi independenţi (comercianţi cu amănuntul alături de care colaborează) de a-şi stabili propriile preţuri cu amănuntul online şi offline pentru produsele concepute şi vândute de Gucci, Chloe şi Loewe sub mărcile lor.
Acest tip de comportament anticoncurenţial creşte preţurile şi reduce posibilităţile de alegere ale consumatorilor.
„Astăzi am amendat trei case de modă europene pentru că au intervenit în preţurile comercianţilor lor independenţi cu amănuntul, încălcând normele UE în materie de concurenţă. În Europa, toţi consumatorii, indiferent de ce cumpără şi indiferent de locul în care cumpără, online sau offline, merită beneficiile unei concurenţe reale în materie de preţuri.
Această decizie transmite un semnal puternic industriei modei şi nu numai că nu vom tolera acest tip de practici în Europa şi că concurenţa loială şi protecţia consumatorilor se aplică tuturor, în mod egal", a declarat vicepreşedinta executivă pentru o tranziţie curată, justă şi competitivă, Teresa Ribera.
Amenzile, care au fost reduse în toate cele trei cazuri ca urmare a cooperării companiilor cu autoritățile europene, cumulează 157 de milioane euro în total.