CSM își menține poziția și îl contrazice pe premierul Bolojan: legea pensiilor magistraților nu are legătură cu PNRR
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îl contrazice din nou pe prim-ministrul Ilie Bolojan, care a susținut recent că pensiile magistraţilor reprezintă un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro.
La începutul lunii septembrie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
CCR a amânat pentru 20 octombrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
„În esență, ca urmare a adoptării Legii nr. 282/2023 prin care au fost modificate substanțial condițiile pentru acordarea pensiilor de serviciu, precum și regimul de impozitare al acestora, Comisia Europeană a evaluat pozitiv obiectivul 215 din PNRR, considerându-l îndeplinit în evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024.
Ulterior, după adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 724 din 19 decembrie 2024 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile privind impozitarea progresivă a pensiilor, Comisia Europeană a revenit asupra evaluării preliminare, apreciind că jalonul 215 nu mai poate fi considerat îndeplinit în mod satisfăcător, reținând că, în urma acestei decizii, prevederile relevante ale Legii nr. 282/2023 care introduceau impozitarea mai mare a pensiilor nu pot fi puse în aplicare de Guvern.
Aspectele prezentate de Consiliu au surprins întocmai realitatea obiectivă a faptelor care rezultă din comunicările Comisiei Europene.
Este fără îndoială faptul că, așa cum rezultă din aceste comunicări, condițiile de pensionare stabilite prin Legea nr. 282/2023 nu au constituit obiectul vreunei critici din partea Comisiei, rămânând astfel consolidate”, transmit magistrații, marți.
CSM mai arată, de asemenea, că „potrivit scrisorii Comisiei Europene din data de 25 martie 2025, redeschiderea evaluării pe acest jalon a fost determinată de invalidarea de către Curtea Constituțională a soluției de impozitare progresivă a pensiilor, a cărei implementare ar fi condus la reducerea cheltuielilor pentru plata acestora. Sub acest aspect, Consiliul a subliniat că ar trebui evaluate consecințele modificării Codului fiscal prin Legea nr. 141/2025, intrate în vigoare începând cu data de 1 august 2025, ale cărei efecte asupra cuantumului net al pensiilor de serviciu sunt similare impozitării prevăzute anterior de Legea nr. 282/2023.”
„În aceste condiții, este evident că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanțial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistrați, nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene, astfel cum rezultă din documentele oficiale ale acesteia.
Din această perspectivă, dacă după data de 25 martie 2025 au intervenit modificări cu privire la evaluarea formulată de către Comisia Europeană, de care Guvernul României are cunoștință, în baza principiilor cooperării loiale şi al dialogului interinstituțional acestea ar fi trebuit comunicate și Consiliului Superior al Magistraturii”, conchide CSM.
Ce a declarat Bolojan
Premierul a recunoscut vineri, într-o intervenție la TV, că „rezolvarea pensiilor magistraților este un jalon din PNRR”, de care depind fonduri europene semnificative.
„Aici sunt trei aspecte pe care le-aş putea puncta. Într-adevăr, rezolvarea pensiilor magistraţilor este un jalon, deci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o în anii trecuţi, de care depinde o sumă de peste 200 de milioane de euro, pe care România nu a primit-o în momentul de faţă şi mai avem încă două jaloane, care fiecare are 200-300 de milioane de euro.
În total, cele trei jaloane sunt peste 800 de milioane de euro, pe care, într-adevăr, dacă nu le respectăm, nu le punem în practică, nu ne luăm aceşti bani. E o sumă destul de importantă. Asta ar fi să spunem partea care e legată de fonduri europene”, a declarat Ilie Bolojan.