Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis: Malta trebuie să renunțe la programul tip pașaport de aur

Redacția Digi Economic Data publicării:
pasaport de aur
sursa: shutterstock.com/

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că programul tip „pașapoarte de aur” al Maltei, prin care acordă cetățenie în schimbul unor investiții sau al unor plăți prestabilite printr-o procedură de tranzacție, încalcă legislația UE. Hotărârea forțează, astfel, țara să renunțe la comercializarea cetățeniei europene.

„Un stat membru nu poate acorda cetățenia sa — și implicit cetățenia europeană — în schimbul unor plăți sau investiții predefinite, deoarece acest lucru transformă practic dobândirea cetățeniei într-o simplă tranzacție comercială”, a afirmat instanța, potrivit Financial Times.

Comisia Europeană a sesizat în 2023 Curtea de Justiție a UE în legătură cu acest program al Maltei, argumentând că vânzarea pașapoartelor europene subminează „esența cetățeniei UE”, care se bazează pe încredere reciprocă între statele membre.

Programul are implicații pentru întregul bloc comunitar, întrucât persoanele care obțin cetățenia Maltei beneficiază de dreptul de a locui și de a lucra oriunde în UE, precum și de dreptul de vot la alegerile europene.

Cipru și Bulgaria au desființat programe similare sub presiunea Bruxelles-ului, care a susținut că astfel de scheme prezintă riscuri de corupție, spălare de bani și evaziune fiscală.

Malta și-a revizuit programul în 2020, iar guvernul afirmă că a înăsprit cerințele de verificare a candidaților. Cei care doresc să cumpere un pașaport trebuie să facă o investiție unică de cel puțin 600.000 de euro, să achiziționeze sau să închirieze o proprietate, să doneze 10.000 de euro unei organizații caritabile și să locuiască în Malta timp de trei ani.

Această perioadă de rezidență poate fi redusă la un singur an pentru persoanele care investesc 750.000 de euro.