Daniel David, după întâlnirea cu studenții: Măsurile adoptate pentru atenuarea crizei fiscal-bugetare sunt necesare

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
daniel david
sursa: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Ministrul Educaţiei, Daniel David, s-a întâlnit marți cu studenţii pentru a discuta măsurile adoptate pentru atenuarea crizei fiscal-bugetare, deoarece impactează direct mediul universitar.

Ministrul de resort a discutat cu studenţii despre efectele măsurilor adoptate de Guvern şi despre modalităţile prin care acestea pot fi gestionate în sistemul universitar.

„Nimeni nu şi le-a dorit şi nu ar fi fost luate în această formă în condiţii de normalitate, iar faptul că sunt temporare arată deschiderea Guvernului României pentru a reveni, atunci când condiţiile fiscal-bugetare vor permite acest lucru", a declarat David.

Ministrul Educaţiei a subliniat că pachetul fiscal acoperă fondurile necesare pentru salarii şi burse până la finalul anului curent.

Măsuri pentru diminuarea efectelor asupra studenţilor

Daniel David a punctat că vor fi luate unele măsuri şi demersuri prin care se încearcă o flexibilizare a finanțelor din învățământul superior, astfel încât studenții să nu fie afectați foarte mult.

„În acest context, trebuie menţionat faptul că, în pofida restricţiilor de natură financiară, bugetul alocat burselor studenţeşti pentru anul universitar viitor va fi superior celui din anul 2022 - 2023. Sunt deschis în a primi propuneri în ceea ce priveşte implementarea cât mai eficientă a reglementărilor legale asumate prin Programul de Guvernare şi prin Legea Fiscal-Bugetară (L141/ 2025)", transmite ministrul Educației.