DOCUMENT Primăria Capitalei pregătește noi reguli pentru trotinetele electrice. Taxă de 1 leu/zi și noi obligații pentru utilizatori
Primăria Capitalei a publicat joi, 2 iulie, în transparență decizională, un proiect de hotărâre care schimbă modul de autorizare și condițiile în care pot funcționa serviciile de închiriere a trotinetelor electrice în regim self-service prin intermediul platformelor online. Potrivit proiectului, operatorii vor putea desfășura această activitate doar în baza unei autorizații emise de Municipiul București și vor plăti un tarif de 1 leu pe zi pentru fiecare trotinetă autorizată, la care se adaugă o taxă anuală de autorizare de 5.000 de lei.
Potrivit referatului de aprobare, noul regulament are ca scop organizarea serviciului de închiriere a trotinetelor electrice în condiții de siguranță, utilizarea eficientă a domeniului public și dezvoltarea mobilității urbane durabile, fără a modifica regulile generale de circulație prevăzute de legislația națională.
Regulamentul propune și reguli pentru utilizatori. Printre acestea:
- trotinetele vor putea fi închiriate doar de persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani, operatorii fiind obligați să verifice vârsta prin aplicație;
- circulația va fi permisă pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora doar pe drumurile unde limita de viteză este de maximum 50 km/h;
- este interzis transportul a două persoane pe aceeași trotinetă;
- utilizatorii trebuie să aibă asupra lor un act de identitiate;
- utilizatorii nu vor avea voie să folosească telefonul mobil sau căști audio în timpul deplasării;
- va fi interzisă circulația pe trotuare, cu excepția celor prevăzute cu piste dedicate, precum și prin parcuri sau pe străzile pietruite și nereabilitate.
GPS obligatoriu și zone cu restricții
Proiectul obligă operatorii să echipeze toate trotinetele cu:
- sisteme GPS;
- tehnologii de geofencing pentru limitarea vitezei și restricționarea circulației în anumite zone;
- sisteme de iluminare și avertizare sonoră;
- sisteme de frânare funcționale.
Parcarea va fi permisă doar în anumite condiții
Regulamentul stabilește numeroase locuri în care parcarea trotinetelor va fi interzisă, inclusiv:
- în stațiile STB;
- pe trecerile de pietoni;
- pe pistele pentru biciclete;
- pe carosabil;
- în parcări auto;
- pe spațiile verzi;
- în intersecții;
- în apropierea școlilor, piețelor, centrelor comerciale și teraselor.
Operatorii vor avea obligația să ridice sau să relocheze trotinetele amplasate necorespunzător în cel mult 120 de minute de la notificarea autorităților. Dacă nu respectă termenul, trotinetele vor putea fi ridicate de autorități, iar operatorul va plăti 50 de lei pentru ridicare și 10 lei pe zi pentru depozitare, pentru fiecare trotinetă.
Amenzi și suspendarea autorizației
Operatorii care funcționează fără autorizație sau nu respectă obligațiile prevăzute în regulament riscă amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.
În plus, neplata tarifului pentru ocuparea domeniului public poate duce la anularea autorizației și la obligația de a retrage trotinetele în termen de 48 de ore.
Vezi proiectul AICI.
Te-ar putea interesa și E oficial. Noua rovinietă TollRO intră în vigoare de la 1 octombrie 2026. Ce se schimbă pentru transportatori