GRAFICE Cât muncesc românii față de restul europenilor. România depășește media UE
România se numără printre statele europene cu cele mai multe ore lucrate săptămânal, în contextul în care săptămâna medie de lucru în Uniunea Europeană a continuat să scadă în ultimul deceniu.
Potrivit datelor publicate miercuri, 27 mai, de Eurostat, în 2025, numărul efectiv de ore lucrate săptămânal de angajații cu normă întreagă și parțială, cu vârste între 20 și 64 de ani, a fost în medie de 35,9 ore la nivelul Uniunii Europene, față de 36,9 ore în 2015.
România se situează însă peste această medie, cu 38,2 ore lucrate săptămânal, ocupând unul dintre primele locuri din Uniune.
Grecia conduce clasamentul, cu o medie de 39,6 ore pe săptămână, urmată de Bulgaria și Polonia (38,7 ore fiecare) și Lituania (38,4 ore). România se află imediat după aceste state și depășește media europeană cu 2,3 ore pe săptămână.
La polul opus se află Țările de Jos, unde angajații lucrează în medie 31,9 ore pe săptămână. Urmează Danemarca și Germania, cu câte 33,9 ore, și Austria, cu 34 de ore.
Cele mai solicitante profesii
Diferențele apar și în funcție de profesie. Cele mai lungi săptămâni de lucru din Uniunea Europeană sunt înregistrate în cazul lucrătorilor calificați din agricultură, silvicultură și pescuit, care ajung la 42 de ore efective pe săptămână.
Pe următoarele poziții se află managerii (40,6 ore) și personalul din forțele armate (39,4 ore).
În schimb, cele mai reduse programe de lucru sunt raportate în cazul ocupațiilor elementare (31,8 ore), al personalului administrativ și de suport (34 ore) și al angajaților din servicii și vânzări (34,5 ore).